Inlocuiam banii cu hîrtii. O dată sau de două ori păgubaşele au expediat singure ba-nii. Atunci a trebuit să mergem la hotel să luăm scrisoarea. Dar şi asta era foarte simplu.
— Şi figura cu bona este tot figură de stil ? A existat o asemenea bonă ?
— Vedeţi, domnule Poirot, domnişoarele bătrine sîht considerate ncbune după copii. Părea absolut natural ca ele să fie într-atît de absorbite de un bebeluş, încît să nu observe nimic în jurul lor.
— Psihologia dumitale este excelentă, iar organizarea firma de contabilitate de primă clasă, şi, pe deasupra, sînteţi şi o foarte bună actriţă. Reprezentaţia pe care aţi dat-o cînd am discutat cu Lady Hoggin a fost ireproşabilă. Poate că sînteti ceea ce se numeşte neinstruită, dar nimic nu i se poate reproşa inteligentei dumneavoastră.
Miss Carnaby zîmbi palid.
— Şi totuşi am fost prinsă, domnule Poi-rot.
— Numai de către mine. Acest lucru era inevitabil. Cînd am vorbit cu doamna Samu-elson mi-am dat seama că răpirea lui Shan Tung făcea parte dintr-o serie. Aflasem deja că aţi moştenit un pechinez şi că aveţi o soră bolnavă. A trebuit doar să-i cer nepreţuitului meu valet sa afle un mic apartament situat într-o anume zonă, ocupat de o doamnă bol-navă care are un pechinez şi o soră care o vi-zitează o dată pe sâptămînă, în ziua ei liberă. A fost simplu.
Amy Carnaby se ridică.
— Aţi fost foarte amabil, domnule Poirot, şi aceasta mă determină să vă cer o favoare. Ştiu că nu pot scăpa de pedeapsă. Bănuiesc că voi fi trimisă la închisoare. Dacă puteţi, domnule Poirot, evitaţi pe cît se poate publi-citatea. Ar fi atît de neplăcut pentru biata Emily şi pentru cei care m-au -cunoscut îna-inte. N-aş putea merge la închisoare sub un nume fals ? Sau asta este o aberaţie ?
— Cred că pot face chiar mai mult. Intîi însă trebuie să stabilim un lucru : această afacere trebuie să înceteze. Să înceteze dis-pariţia cîinilor. Gata cu asta !
— Da. sigur că da !
— Şi banii pe care i-aţi luat de la Lady Hoggin trebuie daţi înapoi.
Amy Carnaby traversă camera, deschise sertarul biroului şi se întoarse cu un teanc de bancnote pe care i-1 dădu lui Poirot.
Poirot luă banii şi-i numără. Se ridică.
— Cred că este posibil să-1 conving pe Sir-
Joseph să renunte la orice acuzatie.
Se afișează postările cu eticheta firma de contabilitate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta firma de contabilitate. Afișați toate postările
luni, 2 mai 2011
Scoala soferi
— Amy a fost întotdeauna o bunâ organizatoare — spuse Emily Carnaby. Tatăl nos-tru, fost vicar la Kellington, în Essex, spunea întotdeauna că Amy are geniu organizatoric. Ea organiza serbările, tombolele ori alte tre-buri de genul acesta.
— Sînt întru totul de acord — spuse Poi-rot cu o mică înclinare a capului. Ca infractoare, mademoiselle, eşti printre cei mai buni.
— Infractoare ! Oh, doamne ! — strigă Amy Carnaby. De fapt, bănuiesc că sînt, dar nu m-am simţit niciodată aşa.
— Dar cum v-aţi simţit ?
— Sigur, aveţi dreptate. Am călcat legea. Dar ştiţi,... cum să vă explic ?... Aproape toate aceste doamne care ne angajează sînt foarte rele şi antipatice. Doamnei Hoggin, de exemplu, putin îi pasă ce-mi spune. A zis că tonicul ei nu este bun şi practic m-a acuzat că i-1 falsific. Şi multe altele de genul acesta. Este realmente foarte, scoala de soferi foarte neplăcut. Şi faptul că nu poţi să-i răspunzi ori să-i spui nimic te face să te chinui şi mai tare, înţele-geţi ce vreau să spun..,
— înţeleg — zise Poirot.
— Şi să vezi banii risipiţi atît de inutil... la fel de neplăcut. Iar Sir Joseph, care une-ori povesteşte despre vreo lovitură pe care a dat-o în City, care-mi pare uneori, sigur eu am doar un creier de femeie şi nu mă pricep la finanţe, de-a dreptul necinstită. Ştiţi, dom-nule Poirot, toate acestea, toate m-au tulbu-rat şi am simţit că trebuie să iau ceva bani de la aceşti oameni, care, de fapt, nici nu le vor simţi lipsa şi care nici n-au fost foarte scru-puloşi, cînd i-au adunat. De fapt, nu mi se pare că am greşit deloc.
— Un Robin Hood modern — murmură Poirot. Spuneţi-mi, Miss Carnaby, aţi fi pus vreodată în aplicare ameninţările din scrisori ?
— Ameninţări ?
— Aţi fi mutilat căţeluşii, aşa cum spu-neaţi în scrisori ?
Miss Carnaby îl privi cu oroare.
— Sigur că nu ! Nu m-am gîndit niciodată la aşa ceva. Era doar o figură de stil.
— Foarte artistic ! A mers.
— Bineînţeles, eram sigură c-o să meargă. Ştiu ce-aş fi simţit eu pentru Augustus şi, bi-neînţeles, trebuia să fiu sigură că aceste doamne îşi vor anunţa soţii numai după ce vor plăti. Planul a mers minunat de fiecare dată. în nouă cazuri din zece chiar doamnele de companie au fost trimise să expedieze banii. De obicei abuream plicul, îl deschideam
— Sînt întru totul de acord — spuse Poi-rot cu o mică înclinare a capului. Ca infractoare, mademoiselle, eşti printre cei mai buni.
— Infractoare ! Oh, doamne ! — strigă Amy Carnaby. De fapt, bănuiesc că sînt, dar nu m-am simţit niciodată aşa.
— Dar cum v-aţi simţit ?
— Sigur, aveţi dreptate. Am călcat legea. Dar ştiţi,... cum să vă explic ?... Aproape toate aceste doamne care ne angajează sînt foarte rele şi antipatice. Doamnei Hoggin, de exemplu, putin îi pasă ce-mi spune. A zis că tonicul ei nu este bun şi practic m-a acuzat că i-1 falsific. Şi multe altele de genul acesta. Este realmente foarte, scoala de soferi foarte neplăcut. Şi faptul că nu poţi să-i răspunzi ori să-i spui nimic te face să te chinui şi mai tare, înţele-geţi ce vreau să spun..,
— înţeleg — zise Poirot.
— Şi să vezi banii risipiţi atît de inutil... la fel de neplăcut. Iar Sir Joseph, care une-ori povesteşte despre vreo lovitură pe care a dat-o în City, care-mi pare uneori, sigur eu am doar un creier de femeie şi nu mă pricep la finanţe, de-a dreptul necinstită. Ştiţi, dom-nule Poirot, toate acestea, toate m-au tulbu-rat şi am simţit că trebuie să iau ceva bani de la aceşti oameni, care, de fapt, nici nu le vor simţi lipsa şi care nici n-au fost foarte scru-puloşi, cînd i-au adunat. De fapt, nu mi se pare că am greşit deloc.
— Un Robin Hood modern — murmură Poirot. Spuneţi-mi, Miss Carnaby, aţi fi pus vreodată în aplicare ameninţările din scrisori ?
— Ameninţări ?
— Aţi fi mutilat căţeluşii, aşa cum spu-neaţi în scrisori ?
Miss Carnaby îl privi cu oroare.
— Sigur că nu ! Nu m-am gîndit niciodată la aşa ceva. Era doar o figură de stil.
— Foarte artistic ! A mers.
— Bineînţeles, eram sigură c-o să meargă. Ştiu ce-aş fi simţit eu pentru Augustus şi, bi-neînţeles, trebuia să fiu sigură că aceste doamne îşi vor anunţa soţii numai după ce vor plăti. Planul a mers minunat de fiecare dată. în nouă cazuri din zece chiar doamnele de companie au fost trimise să expedieze banii. De obicei abuream plicul, îl deschideam
Viitor inspaimantator
— Nimic — întări Miss Carnaby. Sînt hoaţă şi am fost descoperită.
— Nimic de spus în apărarea dumneavoas-tră ? — insistă Poirot.
Pete roşii apărură brusc pe obrajii albi ai lui Amy Carnaby.
— Nu regret nimic din ce-am făcut. Cred că sînteţi un om- bun. domnule Poirot, şi că eventual aţi putea înîelege. Ştiţi, mi-a fost îngrozitor de frică.
— Frică ! ?
— Da, cred că cste destul de greu pcntru un bârbat să priceapâ. Eu nu sînt o fcmeie deşteaptă. n-am făcut îiiciodală nimic de felul acesta. îmbătrînesc şi sînt foarle înspăimîntată de viitor. N-am putut economisi nimic, cum aş fi putut, cînd a tcebuit sâ am grijă de Emily. îmbntrinesc şi devin din ce în ce mai nepricepută, incît nu va mai avea nimeni nevoie de mine. Toată liimea doreşte un
om tîn^r. strălucitor. Eu cunosc o mullime de femei ca mine : nimeni n-are nevoie de tine, locuie.şti într-o camerâ cu chirie şi n-ai nici foc, nici căldură şi nici măcar destulă mîncare şi, în cele din urmă, n-ai nici cu ce plăti chiria. Sînt aziluri, sigur, dar nu e uşor să in tri acolo dacă n-ai prieteni influenţi eu n-am. Sîntem multe în situaţia asta, nişte amărîte doamne de companie, neinstruite, ne folositoare, cu nici o altă perspectivă decît o frică îngrozitoare. Vocea îi tremura.
— Aşa că ne-am adunat cîteva, iar eu m-am gîndit la soluţia asta. Totul a pornit de la Augustus. Pentru multă lume pechinezii sînt toţi la fel (aşa credem şi despre |chinezii înşişi). Ridicol, bineînţeles. Cel care se pricepe nu-1 poate confunda pe Augustus cu Nanky Poo sau Shan Tung, ori cu oricare alt pechi-nez. Este de departe mai inteligent, şi mult mai frumos, dar, aşa cum am spus, pentru multă lume un pechinez e doar un pechinez şi atît. Augustus mi-a dat ideea asta, plus fap-tul că foarte multe femei bogate au cîini pechinezi.
— Trebuie să fi fost o afacere profitabilâ — spuse Poirot zîmbind palid. Cîte sînteţi în „asociaţie" ? Sau poate e mai bine să întreb cîte operaţiuni de felul acesta aţi dus la bun sfîrşit.
— Shan Tung a fost a şaisprezecea — spuse simplu Miss Carnaby.
— Vă felicit — zise Poirot ridicînd din sprîncene — organizarea trebuie să fi fost ex-celentă.
— Nimic de spus în apărarea dumneavoas-tră ? — insistă Poirot.
Pete roşii apărură brusc pe obrajii albi ai lui Amy Carnaby.
— Nu regret nimic din ce-am făcut. Cred că sînteţi un om- bun. domnule Poirot, şi că eventual aţi putea înîelege. Ştiţi, mi-a fost îngrozitor de frică.
— Frică ! ?
— Da, cred că cste destul de greu pcntru un bârbat să priceapâ. Eu nu sînt o fcmeie deşteaptă. n-am făcut îiiciodală nimic de felul acesta. îmbătrînesc şi sînt foarle înspăimîntată de viitor. N-am putut economisi nimic, cum aş fi putut, cînd a tcebuit sâ am grijă de Emily. îmbntrinesc şi devin din ce în ce mai nepricepută, incît nu va mai avea nimeni nevoie de mine. Toată liimea doreşte un
om tîn^r. strălucitor. Eu cunosc o mullime de femei ca mine : nimeni n-are nevoie de tine, locuie.şti într-o camerâ cu chirie şi n-ai nici foc, nici căldură şi nici măcar destulă mîncare şi, în cele din urmă, n-ai nici cu ce plăti chiria. Sînt aziluri, sigur, dar nu e uşor să in tri acolo dacă n-ai prieteni influenţi eu n-am. Sîntem multe în situaţia asta, nişte amărîte doamne de companie, neinstruite, ne folositoare, cu nici o altă perspectivă decît o frică îngrozitoare. Vocea îi tremura.
— Aşa că ne-am adunat cîteva, iar eu m-am gîndit la soluţia asta. Totul a pornit de la Augustus. Pentru multă lume pechinezii sînt toţi la fel (aşa credem şi despre |chinezii înşişi). Ridicol, bineînţeles. Cel care se pricepe nu-1 poate confunda pe Augustus cu Nanky Poo sau Shan Tung, ori cu oricare alt pechi-nez. Este de departe mai inteligent, şi mult mai frumos, dar, aşa cum am spus, pentru multă lume un pechinez e doar un pechinez şi atît. Augustus mi-a dat ideea asta, plus fap-tul că foarte multe femei bogate au cîini pechinezi.
— Trebuie să fi fost o afacere profitabilâ — spuse Poirot zîmbind palid. Cîte sînteţi în „asociaţie" ? Sau poate e mai bine să întreb cîte operaţiuni de felul acesta aţi dus la bun sfîrşit.
— Shan Tung a fost a şaisprezecea — spuse simplu Miss Carnaby.
— Vă felicit — zise Poirot ridicînd din sprîncene — organizarea trebuie să fi fost ex-celentă.
Simplitate fermecatoare
Sigur că nu ! — spuse hotărît doamna Samuelson.
Poirot privi întrebător. Doamna explică :
— N-aş /fi riscat nici un moment. Bărbatii reacţionează atît de ciudat cînd e vorba de bani. Jacob ar fi insistat să mergem la poliţie. Nu puteam risca aşa ceva. Drăguţul dv Nanky Poo ! Putea să i se întîmple orice ! Sigur, a trebuit să-i spun soţului meu, după aceea, pentru că trebuia să-i explic de ce am scos banii de la bancă.
— Chiar aşa, chiar aşa... — murmură Poi-rot.
— Şi-ntr-adevăr, niciodată nu 1-am văzut aşa de furios — spuse doamna Samuelson aranjîndu-şi superba brăţară cu diamante şi răsucindu-şi inelele pe degete. El nu se gîn-deşte decît la bani.
Hercule Poirot urcă cu liftul pînă la biroul lui Sir Hoggin. Trimise cartca de vizită şi i se spuse că Sir Joseph este ocupat pentru moment, dar că îl va primi îndată.
O blondă semeaţă ieşi dnpă un timp din bi-roul lui Sir Joseph cu bratele pline de hîrtii. Aruncă ciudatului omulet o privirc plină do dispreţ şi trecu mai departe.
Sir Joseph şedea în spate'o impunătorului birou de mahon. Avea urme de ruj pe bărbie.
— Ei bine, domnule Poirot ? Luaţi loc. Aveţi ceva să-mi comunicaţi ?
— întreaga afacere — spuse Poirot — este de o simplitate fermecătoare. De fiecare dată banii au fost trimişi la o pensiune sau la un hotel particular, din acelea unde nu există portar sau recepţioner şi unde unimare nu-măr de oaspeţi vin şi pleacă. Nimic nu e mai uşor decît să intri şi să iei o scrisoare de pe etajeră şi să pleci cu ea sau să înlocuieşti balii cu foi de hîrtie şi să pui scrisoarea la loc. Iată de ce în fiecare caz orice urmă se-ntre-rupe brusc.
— Vrei să-mi spui că n-ai nici cea mai micâ idee asupra autorului ?
— Ba am cîteva idei. îmi trebuie cîteva zile să le verific.
Sir Joseph îl privi curios.
— Bună treabă ! Deci n-ai nimic să-mi 3pui.
— Vă voi spune la dumncavoastră acasâ.
— Dacă vei rezolva cazul, va fi realmente o treabă de maestru.
— Nici nu se pune problema eşecului.
Hercule Poirot nu dă greş niciodată.
Sir Joseph privi la omuleţul din faţa lui şi rînji.
Poirot privi întrebător. Doamna explică :
— N-aş /fi riscat nici un moment. Bărbatii reacţionează atît de ciudat cînd e vorba de bani. Jacob ar fi insistat să mergem la poliţie. Nu puteam risca aşa ceva. Drăguţul dv Nanky Poo ! Putea să i se întîmple orice ! Sigur, a trebuit să-i spun soţului meu, după aceea, pentru că trebuia să-i explic de ce am scos banii de la bancă.
— Chiar aşa, chiar aşa... — murmură Poi-rot.
— Şi-ntr-adevăr, niciodată nu 1-am văzut aşa de furios — spuse doamna Samuelson aranjîndu-şi superba brăţară cu diamante şi răsucindu-şi inelele pe degete. El nu se gîn-deşte decît la bani.
Hercule Poirot urcă cu liftul pînă la biroul lui Sir Hoggin. Trimise cartca de vizită şi i se spuse că Sir Joseph este ocupat pentru moment, dar că îl va primi îndată.
O blondă semeaţă ieşi dnpă un timp din bi-roul lui Sir Joseph cu bratele pline de hîrtii. Aruncă ciudatului omulet o privirc plină do dispreţ şi trecu mai departe.
Sir Joseph şedea în spate'o impunătorului birou de mahon. Avea urme de ruj pe bărbie.
— Ei bine, domnule Poirot ? Luaţi loc. Aveţi ceva să-mi comunicaţi ?
— întreaga afacere — spuse Poirot — este de o simplitate fermecătoare. De fiecare dată banii au fost trimişi la o pensiune sau la un hotel particular, din acelea unde nu există portar sau recepţioner şi unde unimare nu-măr de oaspeţi vin şi pleacă. Nimic nu e mai uşor decît să intri şi să iei o scrisoare de pe etajeră şi să pleci cu ea sau să înlocuieşti balii cu foi de hîrtie şi să pui scrisoarea la loc. Iată de ce în fiecare caz orice urmă se-ntre-rupe brusc.
— Vrei să-mi spui că n-ai nici cea mai micâ idee asupra autorului ?
— Ba am cîteva idei. îmi trebuie cîteva zile să le verific.
Sir Joseph îl privi curios.
— Bună treabă ! Deci n-ai nimic să-mi 3pui.
— Vă voi spune la dumncavoastră acasâ.
— Dacă vei rezolva cazul, va fi realmente o treabă de maestru.
— Nici nu se pune problema eşecului.
Hercule Poirot nu dă greş niciodată.
Sir Joseph privi la omuleţul din faţa lui şi rînji.
marți, 1 februarie 2011
thoughts on adoption.
Hello blogland. How's it going today? I'd doing well, thanks for asking.
I have lots of thoughts floating around in my head, and it's going to be hard to write them out. Hubby and I have started giving some serious thought to adoption. We've talked about it on and off for a year or two as a possibility. At first I said I wanted only our biological baby; that I didn't just want a baby, I wanted to make a baby together and see ourselves in that child. Then I started thinking maybe I could adopt and love a baby that was not biologically mine. Then I went back to wanting my biological child or nothing. I think the wavering was mostly because I hadn't quite given up hope on conceiving. I am back to seeing adoption as a real option, and I think I'm there to stay. Here's how I came to this conclusion (let's see it in a list):
1. I do want a family, and if we can't make one ourselves, then I'm ready to explore other options. I know now without a doubt that I could love a baby that is not biologically mine.
2. I have talked to others who have adopted, and that baby immediately became theirs. Love at first sight.
3. I know we can give a child a healthy and loving home.
4. I have talked to people about the process and it didn't scare me away.
5. I am not getting any younger.
6. I am not willing to undergo any more treatments.
7. I am not willing to put my life on hold anymore to try this or that. I don't want to take my BBT, don't want to put a pillow under my ass and lay there for 20 minutes after sex, don't want to have sex on day 14 if we don't want to. It's not like I'm getting back on the pill, I'm just done with "trying" after almost 5 years! Know what I mean?
8. I know many of you are not at this point and are much more willing to exhaust all other options, but we don't have insurance coverage for infertility and I hated the treatments. Also, I'd rather spend that money (once I find it) and be guarenteed a baby!
9. I'm tired of watching everyone around me get pregnant and enter into parenthood while I watch on the sidelines. I'm just tired of it.
10. It gives me hope and that feels good.
Adopting a baby will not be a consolation prize and we have a lot more to think about. When to start the process, how to pick an agency, what we're willing to take or discuss as far as medical issues, race, etc., financing. Then there is tons of paperwork and stuff to do. I have two friends who will be great resources if/when we start the process. Right now, we just have a lot more talking to do, and most importantly, we're going to stay on the same page during this process. If hubby needs to slow down, then I'll respect his feelings and slow down. This is also not something I want to just jump into. I want to gather lots of information and really analyze my feelings on this and hubby's feelings too.
Yesterday I got on an adoption website and looked at the children available for adoption now. I fell in love with a 13 year old boy with green eyes and red hair. A local tv station airs a story about one of the kids each week and I watched his video online, then made hubby watch it. This red-headed kid was into animals and science just like my husband, which is why I fell for him. We talked and talked and realized that this does not fit our lifestyle right now. We're 31 and 32 and hardly feel like we could parent a 13 year old right now. Hell sometimes I still feel like a 13 year old. Then I talked to a friend of my SIL for an hour and a half last night about her adoption experience and I really do think I'd like a newborn, but I'm not opposed to still thinking about an older kid. There are just so many things to consider and I tend to get carried away. I'm just ready for a child to love, I know you all understand that!
Anyway, that's what's up in our world. I need to finish school up sometime next year, but maybe we can start the process so that we're not at square one and have another year to wait after I graduate! That's still being negotiated. It feels good though to be considering something that might actually work out. I'm tired of waiting on my body. If it happens naturally one day, then we'll have two kids - yea!
Have a great weekend everyone!
Random
I don't know where to begin. Maybe just a random summary of things, then I'll come back with details in future posts.
1. Costa.Rica was awesome. I highly recommend it. I'll post more on it later with photos.
2. Work has been extremely busy since I returned. I'm scrambling to catch up with all the blogs I read. I'm thinking about you all.
3. We are enjoying our ballroom dance lessons. We've learned the Foxtrot, (missed the week of the Jitterbug), the Rhumba, and the Waltz. We're not bad either!
4. We joined a gym and signed up for personal training. I'm trying to bulk up a bit and hubby wants to slim down. Mostly we just want to be healthy and fit and create some long lasting healthy habits. We're enjoying it all so far.
5. I filled out and sent in the information sheet to an adoption agency we're interested in. I have a friend who adopted and she's going to bring me information on another agency. She encouraged us to check out several, that we'll be dealing with them for a long time, so we'd better like them. Just like an RE. Hopefully we can rule some out early, then go to a few orientations and decide who to use. I'm ready to get started.
6. As much as I'm excited about the possibility of adoption in the somewhat near future, I still get sad. I should have known better than to think I was "cured." You may or may not remember that we had baby furniture that my brother and SIL gave us before we even started trying. We put it in a closet and it sat there for years. A friend of mine who is financially unstable got pregnant, so we loaned the furniture to them. I recently asked her to send some more pictures of her baby. I adore this friend, but haven't met her son yet, so she sent me a link to her my.space page. As I watched the slide show of photos, there is her beautiful smiling son laying on MY changing table or in MY crib. I'm happy to have helped her out and I know that one day those will be in my house with my baby in them, but it was a little too much. It made me sad, as all of you can understand. As I told my hubby about this experience, I saw a lot of empathy in his eyes and it was so comforting to see it.
7. The hubby and I are otherwise happy and doing well. We are happy and getting along and on the same page about adoption. I feel lucky.
please wait for assistance
I am not allowed to use the self check-out lines. Not in grocery stores, not in Home.Depot, not anywhere. Every time I use one, I screw up and end up needing assistance. Now I consider myself to be a reasonably intelligent person, and I actually worked as a checker in a grocery store for 5 weeks after high school (hated it). I can work the computer just fine. I can work the scanner just fine. I can run my credit card just fine. I can do all of these things, I really can.
The problem is that I'm not patient enough. I am all about efficiency. It's just the way I roll. The machine can't keep up with me. Oh, and the bagging area has it out for me. Unexpected item in bagging area... whatever! Those machines have too many rules.
Last time I helped with the self check-out process, the machine locked up and the transaction had to be cancelled and re-run. We almost always have to have someone come over and correct something in the process. It's embarrassing. So now I no longer get to help. I have to stand impotently by and watch my husband have all the fun. He slowly scans each item and places it directly in the bagging area. Then he selects his method of payment, so slowly it kills me. He swipes his credit card (though he sometimes has a problem here because he's cursed to swipe it the wrong way the first time every time no matter where we are), completes the transaction, takes his bag out of the irksome bagging area, and walks happily out of the stores without needing any assistance. I can't stand watching, I want to help, but I have to recognize I have limits. That is not easy for me. Anyone else hate these machines? I prefer just going to a live person!
Thanks all for your happy anniversary wishes. Hope you're having a good week!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)