Dacă acceptaţi banii, nu mai puneţi întrebări.
Sir Joseph împături cecul şi-1 puse în bu-zunar.
— Păcat ! Dar banii sînt bani... Cît vă datorez, domnule Poirot ?
— Nu-mi datoraţi prea mult. A fost, aşa cum am spus, un caz lipsit de importanţă. Făcu o pauză, apoi adăugă : Pînă acum, aproape toate cazurile pe care le-am anchetat au fost crime.
— Trebuie să fi fost interesant — spuse Sir Joseph.
— Uneori. Destul de curios, îmi amintiţi de foraje puturi unul dintre primele mele cazuri, în Bel-gia, cu mulţi ani în urmă... Protagonistul vâ semăna foarte mult din punct de vedere fi-zic. Era un bogat fabricant de săpun. Şi-a otrăvit soţia ca să se însoare cu secretara. Da, asemănarea este remarcabilă.
Sir Joseph scoase un sunet slab, iar buzele îi deveniră vinete. Culoarea îi fugi din obraji. Se lăsă să alunece în fotoliu privind cu ochi holbaţi la Poirot. Apoi cu mîna tremurînd se scotoci în buzunar. Scoase cecul şi-1 făcu bu-căţele.
— Gata, s-a terminat ! Consideraţi această sumă foraje puturi apa onorariul dumneavoastră !
— Oh, dar pretenţiile mele n-ar fi fost atît de ridicate.
— Nu-i nimic, păstraţi-i !
— îi voi folosi în scopuri de binefacere.
— Fă ce naiba vrei cu ei !
Poirot se aplecă uşor spre Sir Joseph :
— Cred că, în situaţia dumneavoastră, ar trebui să fiţi mult mai atent.
Sir Joseph spuse cu voce aproape neauzită :
— Nu vă faceţi griji ! Voi fi foarte atent.
Hercule Poirot plecă. Pe cînd cobora scările, îşi spuse : „Am avut deci dreptate".
Lady Hoggin ii spuse soţului :
— Ciudat, tonicul ăsta are cu totul alt gust, nu mai este aşa de amar. Ce s-o fi în-tîmplat ?
— Farmaciştii, — mormăi Sir Joseph — sînt foarte neglijenţi. Prepară un lucru de fie-care dată altfel...
— Asta 'să fie... — zise întrebătoare foraje Lady Hoggin.
— Sigur că da, ce altcova ar putea fi ?
— A mai aflat ceva despre Shan Tung ?
— Da, mi-a adus banii înapoi.
— Cine a fost ?
— N-a spus. Foarte închis tipul. Nu-ţi face griji
Se afișează postările cu eticheta foraje. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta foraje. Afișați toate postările
luni, 2 mai 2011
Traduceri limba araba
Oh, domnule Poirot !
Amy Carnaby îşi lovi palmele. Emily
scoase un strigăt de bucurie. Augustus lătră şi dădu din coadă.
— în ce te priveşte — se adresă Poirot icăţelului — există un lucru pe care aş vrea sâ mi-1 poţi da : mantaua care te face invizibil şi de care traducator araba am mare nevoie. în toate aceste cazuri nimeni n-a bănuit nici un moment că există şi un al doilea cîine. Augustus avea pielea de leu care-1 făcea invizibil.
— Potrivit legendei, domnule Poirot, pe-chinezii au fost pe vremuri lei. Şi şi-au păs-trat încă inima de leu.
— Augustus este căţelul lăsat de Lady traduceri araba romana Hartingfield şi ca're a fost crezut mort. Nu v-aţi temut niciodată să-1 lăsaţi să vină sin-gur acasă ? ,
— Oh, nu, dorrinule Poirot, Augustus este foarte deştept. L-am antrenat cu grijă.
Sir Joseph îl primi pe Hercule Poirot, în bi-roul său.
— Ei bine, domnule Poirot, ia să vedem dacă nu te-ai lăudat degeaba.
— Să vă pun întîi o întrebare, traduceri limba araba începu Poi-rot, aşezîndu-se. Cunosc infractorul şi cred că pot produce destule probe pentru a putea fi condamnat. Dar în acest caz mă îndoiesc că aţi putea recupera banii.
— Să nu-mi recuperez banii ! ? Sir Jo-seph se făcu stacojiu.
— Eu însă nu sînt poliţist — reluă Poirot. Eu lucrez traduceri legalizate araba în acest caz numai în interesul dumneavoastră. Cred că pot recupera banii, dacă nu va mai fi nici un proces.
— Eh, mîrîi Sir Joseph, să mă gîndesc pu-ţin.
— Este la latitudinea dumneavoastră ; din punct de vedere etic, ar trebui să acuzaţi în interesul societătii. Mulţi ar fi de această pă-rere.
— Aşa s-ar zice — spuse Sir Joseph scurt. Nu banii traduceri romana araba lor s-ar duce pe apa sîmbetei. Dacă urăsc ceva mai mult, aceea este să fiu escro-cat. Nimeni nu m-a escrocat vreodată fără să fie pedepsit.
— Deci ce hotărîti ?
— Voi lua paralele ! Nimeni nu va spune că a luat 200 de lire de la mine degeaba.
Hercule Poirot se ridică, trecu în partea cealaltă a traduceri autorizate araba mesei, scrise un cec de 200 de lire şi-1 înmînă celuilalt.
— Fir-aş al dracului ! Cine-i individul ?
Poirot clătină din cap :
Amy Carnaby îşi lovi palmele. Emily
scoase un strigăt de bucurie. Augustus lătră şi dădu din coadă.
— în ce te priveşte — se adresă Poirot icăţelului — există un lucru pe care aş vrea sâ mi-1 poţi da : mantaua care te face invizibil şi de care traducator araba am mare nevoie. în toate aceste cazuri nimeni n-a bănuit nici un moment că există şi un al doilea cîine. Augustus avea pielea de leu care-1 făcea invizibil.
— Potrivit legendei, domnule Poirot, pe-chinezii au fost pe vremuri lei. Şi şi-au păs-trat încă inima de leu.
— Augustus este căţelul lăsat de Lady traduceri araba romana Hartingfield şi ca're a fost crezut mort. Nu v-aţi temut niciodată să-1 lăsaţi să vină sin-gur acasă ? ,
— Oh, nu, dorrinule Poirot, Augustus este foarte deştept. L-am antrenat cu grijă.
Sir Joseph îl primi pe Hercule Poirot, în bi-roul său.
— Ei bine, domnule Poirot, ia să vedem dacă nu te-ai lăudat degeaba.
— Să vă pun întîi o întrebare, traduceri limba araba începu Poi-rot, aşezîndu-se. Cunosc infractorul şi cred că pot produce destule probe pentru a putea fi condamnat. Dar în acest caz mă îndoiesc că aţi putea recupera banii.
— Să nu-mi recuperez banii ! ? Sir Jo-seph se făcu stacojiu.
— Eu însă nu sînt poliţist — reluă Poirot. Eu lucrez traduceri legalizate araba în acest caz numai în interesul dumneavoastră. Cred că pot recupera banii, dacă nu va mai fi nici un proces.
— Eh, mîrîi Sir Joseph, să mă gîndesc pu-ţin.
— Este la latitudinea dumneavoastră ; din punct de vedere etic, ar trebui să acuzaţi în interesul societătii. Mulţi ar fi de această pă-rere.
— Aşa s-ar zice — spuse Sir Joseph scurt. Nu banii traduceri romana araba lor s-ar duce pe apa sîmbetei. Dacă urăsc ceva mai mult, aceea este să fiu escro-cat. Nimeni nu m-a escrocat vreodată fără să fie pedepsit.
— Deci ce hotărîti ?
— Voi lua paralele ! Nimeni nu va spune că a luat 200 de lire de la mine degeaba.
Hercule Poirot se ridică, trecu în partea cealaltă a traduceri autorizate araba mesei, scrise un cec de 200 de lire şi-1 înmînă celuilalt.
— Fir-aş al dracului ! Cine-i individul ?
Poirot clătină din cap :
Scoala soferi
— Amy a fost întotdeauna o bunâ organizatoare — spuse Emily Carnaby. Tatăl nos-tru, fost vicar la Kellington, în Essex, spunea întotdeauna că Amy are geniu organizatoric. Ea organiza serbările, tombolele ori alte tre-buri de genul acesta.
— Sînt întru totul de acord — spuse Poi-rot cu o mică înclinare a capului. Ca infractoare, mademoiselle, eşti printre cei mai buni.
— Infractoare ! Oh, doamne ! — strigă Amy Carnaby. De fapt, bănuiesc că sînt, dar nu m-am simţit niciodată aşa.
— Dar cum v-aţi simţit ?
— Sigur, aveţi dreptate. Am călcat legea. Dar ştiţi,... cum să vă explic ?... Aproape toate aceste doamne care ne angajează sînt foarte rele şi antipatice. Doamnei Hoggin, de exemplu, putin îi pasă ce-mi spune. A zis că tonicul ei nu este bun şi practic m-a acuzat că i-1 falsific. Şi multe altele de genul acesta. Este realmente foarte, scoala de soferi foarte neplăcut. Şi faptul că nu poţi să-i răspunzi ori să-i spui nimic te face să te chinui şi mai tare, înţele-geţi ce vreau să spun..,
— înţeleg — zise Poirot.
— Şi să vezi banii risipiţi atît de inutil... la fel de neplăcut. Iar Sir Joseph, care une-ori povesteşte despre vreo lovitură pe care a dat-o în City, care-mi pare uneori, sigur eu am doar un creier de femeie şi nu mă pricep la finanţe, de-a dreptul necinstită. Ştiţi, dom-nule Poirot, toate acestea, toate m-au tulbu-rat şi am simţit că trebuie să iau ceva bani de la aceşti oameni, care, de fapt, nici nu le vor simţi lipsa şi care nici n-au fost foarte scru-puloşi, cînd i-au adunat. De fapt, nu mi se pare că am greşit deloc.
— Un Robin Hood modern — murmură Poirot. Spuneţi-mi, Miss Carnaby, aţi fi pus vreodată în aplicare ameninţările din scrisori ?
— Ameninţări ?
— Aţi fi mutilat căţeluşii, aşa cum spu-neaţi în scrisori ?
Miss Carnaby îl privi cu oroare.
— Sigur că nu ! Nu m-am gîndit niciodată la aşa ceva. Era doar o figură de stil.
— Foarte artistic ! A mers.
— Bineînţeles, eram sigură c-o să meargă. Ştiu ce-aş fi simţit eu pentru Augustus şi, bi-neînţeles, trebuia să fiu sigură că aceste doamne îşi vor anunţa soţii numai după ce vor plăti. Planul a mers minunat de fiecare dată. în nouă cazuri din zece chiar doamnele de companie au fost trimise să expedieze banii. De obicei abuream plicul, îl deschideam
— Sînt întru totul de acord — spuse Poi-rot cu o mică înclinare a capului. Ca infractoare, mademoiselle, eşti printre cei mai buni.
— Infractoare ! Oh, doamne ! — strigă Amy Carnaby. De fapt, bănuiesc că sînt, dar nu m-am simţit niciodată aşa.
— Dar cum v-aţi simţit ?
— Sigur, aveţi dreptate. Am călcat legea. Dar ştiţi,... cum să vă explic ?... Aproape toate aceste doamne care ne angajează sînt foarte rele şi antipatice. Doamnei Hoggin, de exemplu, putin îi pasă ce-mi spune. A zis că tonicul ei nu este bun şi practic m-a acuzat că i-1 falsific. Şi multe altele de genul acesta. Este realmente foarte, scoala de soferi foarte neplăcut. Şi faptul că nu poţi să-i răspunzi ori să-i spui nimic te face să te chinui şi mai tare, înţele-geţi ce vreau să spun..,
— înţeleg — zise Poirot.
— Şi să vezi banii risipiţi atît de inutil... la fel de neplăcut. Iar Sir Joseph, care une-ori povesteşte despre vreo lovitură pe care a dat-o în City, care-mi pare uneori, sigur eu am doar un creier de femeie şi nu mă pricep la finanţe, de-a dreptul necinstită. Ştiţi, dom-nule Poirot, toate acestea, toate m-au tulbu-rat şi am simţit că trebuie să iau ceva bani de la aceşti oameni, care, de fapt, nici nu le vor simţi lipsa şi care nici n-au fost foarte scru-puloşi, cînd i-au adunat. De fapt, nu mi se pare că am greşit deloc.
— Un Robin Hood modern — murmură Poirot. Spuneţi-mi, Miss Carnaby, aţi fi pus vreodată în aplicare ameninţările din scrisori ?
— Ameninţări ?
— Aţi fi mutilat căţeluşii, aşa cum spu-neaţi în scrisori ?
Miss Carnaby îl privi cu oroare.
— Sigur că nu ! Nu m-am gîndit niciodată la aşa ceva. Era doar o figură de stil.
— Foarte artistic ! A mers.
— Bineînţeles, eram sigură c-o să meargă. Ştiu ce-aş fi simţit eu pentru Augustus şi, bi-neînţeles, trebuia să fiu sigură că aceste doamne îşi vor anunţa soţii numai după ce vor plăti. Planul a mers minunat de fiecare dată. în nouă cazuri din zece chiar doamnele de companie au fost trimise să expedieze banii. De obicei abuream plicul, îl deschideam
Parfum de violete
Nu. Cel puţin nu reccnt. Şi totuşi nu-mele îmi este cunoscut. Aţi putea să-1 de-scrieţi pe prietenul dumneavoastră ?
— Ar fi cam dificil, — spuse Poirot, apoi continuă — Cred că se mai îritîmplă să pri-miţi scrisori pe adresa unora care nu locu-iesc aici.
— Sigur că da.
— Şi cum procedaţi cu ele ?
— Le păstrăm un timp. S-ar putea ca persoana să apară. Dacă se întîmplă însă ca scrisori sau pachete să zacă prea mult timp aici fără să le ceară nimeni, le returnăm poştei.
Hercule Poirot dădu gînditor din cap. Apoi spuse :
— înţeleg. Problema stă cam aşa :. am scris o scrisoare unui prieten la această adresă.
Fata doamnei Harte se lumină.
— Asta explică totul ! Trebuie să fi văzut numele pe plic. Dar avem atîţia ofiteri în retragere care stau aici, ori sînt doar în trecere... Să mă gîndesc !
Scrută oficiul.
— Acum nu-i aici — interveni Poirot.
— Probabil că a fost returnată. îmi ,pare foarte rău. Sper că nu-i nimic important.
— Nu, nu era important.
Pe cind se indrepta spre uşă, doamna Harte îl învălui cu parfumul de violete.
— Dacă vine prietenul dumneavoastră...
— E foarte puţin probabil. Trebuie că am făcut o greşeală.
— Preturile noastre sînt foarte rezonabile. Cafeaua de după cină este inclusă în preţ. Poate aţi vrea să vedeţi o cameră ?...
Poirot scăpă cu greu.
Salonul doamnei Samuelson era mai mare şi mai costisitor mobilat decît al doamnei Hoggin. Hercule Poirot se strecură ametit printre măsuţe aurite şi statuete.
Doamna Samuelson era mai înaltă decît doamna Hoggin şi avea părul oxigenat. Pe- r chinezul ei se numea Nanky Poo. Ochii lui bulbucaţi îl supravegheau pe Hercule Poirot cu arogantă. Miss Keble, doamna de compa-nie a doamnei Samuelson, era slabă şi coste-livă, în timp ce Miss Carnaby era viguroasă, dar şi ea era volubilă şi gîfîia. Şi ea fusese blamată, ca şi miss Carnaby, pentru dispariţia cîinelui.
— Domnule Poirot, a fost ceva absolut uluitor ! Totul s-a întîmplat într-o secundă. La Harood's. O bonă m-a întrebat cît e ceasul... Şi era un copil frumos !
— Ar fi cam dificil, — spuse Poirot, apoi continuă — Cred că se mai îritîmplă să pri-miţi scrisori pe adresa unora care nu locu-iesc aici.
— Sigur că da.
— Şi cum procedaţi cu ele ?
— Le păstrăm un timp. S-ar putea ca persoana să apară. Dacă se întîmplă însă ca scrisori sau pachete să zacă prea mult timp aici fără să le ceară nimeni, le returnăm poştei.
Hercule Poirot dădu gînditor din cap. Apoi spuse :
— înţeleg. Problema stă cam aşa :. am scris o scrisoare unui prieten la această adresă.
Fata doamnei Harte se lumină.
— Asta explică totul ! Trebuie să fi văzut numele pe plic. Dar avem atîţia ofiteri în retragere care stau aici, ori sînt doar în trecere... Să mă gîndesc !
Scrută oficiul.
— Acum nu-i aici — interveni Poirot.
— Probabil că a fost returnată. îmi ,pare foarte rău. Sper că nu-i nimic important.
— Nu, nu era important.
Pe cind se indrepta spre uşă, doamna Harte îl învălui cu parfumul de violete.
— Dacă vine prietenul dumneavoastră...
— E foarte puţin probabil. Trebuie că am făcut o greşeală.
— Preturile noastre sînt foarte rezonabile. Cafeaua de după cină este inclusă în preţ. Poate aţi vrea să vedeţi o cameră ?...
Poirot scăpă cu greu.
Salonul doamnei Samuelson era mai mare şi mai costisitor mobilat decît al doamnei Hoggin. Hercule Poirot se strecură ametit printre măsuţe aurite şi statuete.
Doamna Samuelson era mai înaltă decît doamna Hoggin şi avea părul oxigenat. Pe- r chinezul ei se numea Nanky Poo. Ochii lui bulbucaţi îl supravegheau pe Hercule Poirot cu arogantă. Miss Keble, doamna de compa-nie a doamnei Samuelson, era slabă şi coste-livă, în timp ce Miss Carnaby era viguroasă, dar şi ea era volubilă şi gîfîia. Şi ea fusese blamată, ca şi miss Carnaby, pentru dispariţia cîinelui.
— Domnule Poirot, a fost ceva absolut uluitor ! Totul s-a întîmplat într-o secundă. La Harood's. O bonă m-a întrebat cît e ceasul... Şi era un copil frumos !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)