Nu. Cel puţin nu reccnt. Şi totuşi nu-mele îmi este cunoscut. Aţi putea să-1 de-scrieţi pe prietenul dumneavoastră ?
— Ar fi cam dificil, — spuse Poirot, apoi continuă — Cred că se mai îritîmplă să pri-miţi scrisori pe adresa unora care nu locu-iesc aici.
— Sigur că da.
— Şi cum procedaţi cu ele ?
— Le păstrăm un timp. S-ar putea ca persoana să apară. Dacă se întîmplă însă ca scrisori sau pachete să zacă prea mult timp aici fără să le ceară nimeni, le returnăm poştei.
Hercule Poirot dădu gînditor din cap. Apoi spuse :
— înţeleg. Problema stă cam aşa :. am scris o scrisoare unui prieten la această adresă.
Fata doamnei Harte se lumină.
— Asta explică totul ! Trebuie să fi văzut numele pe plic. Dar avem atîţia ofiteri în retragere care stau aici, ori sînt doar în trecere... Să mă gîndesc !
Scrută oficiul.
— Acum nu-i aici — interveni Poirot.
— Probabil că a fost returnată. îmi ,pare foarte rău. Sper că nu-i nimic important.
— Nu, nu era important.
Pe cind se indrepta spre uşă, doamna Harte îl învălui cu parfumul de violete.
— Dacă vine prietenul dumneavoastră...
— E foarte puţin probabil. Trebuie că am făcut o greşeală.
— Preturile noastre sînt foarte rezonabile. Cafeaua de după cină este inclusă în preţ. Poate aţi vrea să vedeţi o cameră ?...
Poirot scăpă cu greu.
Salonul doamnei Samuelson era mai mare şi mai costisitor mobilat decît al doamnei Hoggin. Hercule Poirot se strecură ametit printre măsuţe aurite şi statuete.
Doamna Samuelson era mai înaltă decît doamna Hoggin şi avea părul oxigenat. Pe- r chinezul ei se numea Nanky Poo. Ochii lui bulbucaţi îl supravegheau pe Hercule Poirot cu arogantă. Miss Keble, doamna de compa-nie a doamnei Samuelson, era slabă şi coste-livă, în timp ce Miss Carnaby era viguroasă, dar şi ea era volubilă şi gîfîia. Şi ea fusese blamată, ca şi miss Carnaby, pentru dispariţia cîinelui.
— Domnule Poirot, a fost ceva absolut uluitor ! Totul s-a întîmplat într-o secundă. La Harood's. O bonă m-a întrebat cît e ceasul... Şi era un copil frumos !
