Un omuleţ drăguţ, nu-i aşa ?
Sir Joseph se înfioră şi se uită iute /în jur ca şi cum ar traduceri legalizate fi simţit invizibila prezenţă a lui Poirot lîngă umărul său. Tot timpul avea im-presia că-i acolo.
— E deştept ca un diavol, blestematul. Şi continuă în gînd : „Greta poate să se spîn-zure, n-am de gînd să-mi risc capul pentru o blondă platinată".
— Oh !
Amy Carnaby privi nevenindu-i să creadă traduceri legalizate cecul de 200 de lire.
— Emily, Emily, ascultă !
„Dragă Miss Carnaby,
permiteţi-mi să-mi aduc contribu-ţia la utilul dumneavoastră fond, înainte ca acesta să se fi închis.
Al. dvs. Hercule Poirot;'.'
— Amy — iSpuse Emily Carnaby — ai fost incredibil de norocoasă. Gîndeşte-te unde
ai putea fi acum.
— Wormwood Scrobs sau Holloway ? — murmură Amy Carnaby. Dar totul s-a terminat, nu-i aşa Augustus ? Gata cu plimbările în traduceri autorizate parc, gata cu foarfecele !
O luminiţă de satisfacţie luci în ochii ei.
— Dragul de Augustus ! Păcat ! E atît de deştept ! Ar fi putut învăţa orice...
Se afișează postările cu eticheta traduceri engleza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta traduceri engleza. Afișați toate postările
luni, 2 mai 2011
Traduceri limba araba
Oh, domnule Poirot !
Amy Carnaby îşi lovi palmele. Emily
scoase un strigăt de bucurie. Augustus lătră şi dădu din coadă.
— în ce te priveşte — se adresă Poirot icăţelului — există un lucru pe care aş vrea sâ mi-1 poţi da : mantaua care te face invizibil şi de care traducator araba am mare nevoie. în toate aceste cazuri nimeni n-a bănuit nici un moment că există şi un al doilea cîine. Augustus avea pielea de leu care-1 făcea invizibil.
— Potrivit legendei, domnule Poirot, pe-chinezii au fost pe vremuri lei. Şi şi-au păs-trat încă inima de leu.
— Augustus este căţelul lăsat de Lady traduceri araba romana Hartingfield şi ca're a fost crezut mort. Nu v-aţi temut niciodată să-1 lăsaţi să vină sin-gur acasă ? ,
— Oh, nu, dorrinule Poirot, Augustus este foarte deştept. L-am antrenat cu grijă.
Sir Joseph îl primi pe Hercule Poirot, în bi-roul său.
— Ei bine, domnule Poirot, ia să vedem dacă nu te-ai lăudat degeaba.
— Să vă pun întîi o întrebare, traduceri limba araba începu Poi-rot, aşezîndu-se. Cunosc infractorul şi cred că pot produce destule probe pentru a putea fi condamnat. Dar în acest caz mă îndoiesc că aţi putea recupera banii.
— Să nu-mi recuperez banii ! ? Sir Jo-seph se făcu stacojiu.
— Eu însă nu sînt poliţist — reluă Poirot. Eu lucrez traduceri legalizate araba în acest caz numai în interesul dumneavoastră. Cred că pot recupera banii, dacă nu va mai fi nici un proces.
— Eh, mîrîi Sir Joseph, să mă gîndesc pu-ţin.
— Este la latitudinea dumneavoastră ; din punct de vedere etic, ar trebui să acuzaţi în interesul societătii. Mulţi ar fi de această pă-rere.
— Aşa s-ar zice — spuse Sir Joseph scurt. Nu banii traduceri romana araba lor s-ar duce pe apa sîmbetei. Dacă urăsc ceva mai mult, aceea este să fiu escro-cat. Nimeni nu m-a escrocat vreodată fără să fie pedepsit.
— Deci ce hotărîti ?
— Voi lua paralele ! Nimeni nu va spune că a luat 200 de lire de la mine degeaba.
Hercule Poirot se ridică, trecu în partea cealaltă a traduceri autorizate araba mesei, scrise un cec de 200 de lire şi-1 înmînă celuilalt.
— Fir-aş al dracului ! Cine-i individul ?
Poirot clătină din cap :
Amy Carnaby îşi lovi palmele. Emily
scoase un strigăt de bucurie. Augustus lătră şi dădu din coadă.
— în ce te priveşte — se adresă Poirot icăţelului — există un lucru pe care aş vrea sâ mi-1 poţi da : mantaua care te face invizibil şi de care traducator araba am mare nevoie. în toate aceste cazuri nimeni n-a bănuit nici un moment că există şi un al doilea cîine. Augustus avea pielea de leu care-1 făcea invizibil.
— Potrivit legendei, domnule Poirot, pe-chinezii au fost pe vremuri lei. Şi şi-au păs-trat încă inima de leu.
— Augustus este căţelul lăsat de Lady traduceri araba romana Hartingfield şi ca're a fost crezut mort. Nu v-aţi temut niciodată să-1 lăsaţi să vină sin-gur acasă ? ,
— Oh, nu, dorrinule Poirot, Augustus este foarte deştept. L-am antrenat cu grijă.
Sir Joseph îl primi pe Hercule Poirot, în bi-roul său.
— Ei bine, domnule Poirot, ia să vedem dacă nu te-ai lăudat degeaba.
— Să vă pun întîi o întrebare, traduceri limba araba începu Poi-rot, aşezîndu-se. Cunosc infractorul şi cred că pot produce destule probe pentru a putea fi condamnat. Dar în acest caz mă îndoiesc că aţi putea recupera banii.
— Să nu-mi recuperez banii ! ? Sir Jo-seph se făcu stacojiu.
— Eu însă nu sînt poliţist — reluă Poirot. Eu lucrez traduceri legalizate araba în acest caz numai în interesul dumneavoastră. Cred că pot recupera banii, dacă nu va mai fi nici un proces.
— Eh, mîrîi Sir Joseph, să mă gîndesc pu-ţin.
— Este la latitudinea dumneavoastră ; din punct de vedere etic, ar trebui să acuzaţi în interesul societătii. Mulţi ar fi de această pă-rere.
— Aşa s-ar zice — spuse Sir Joseph scurt. Nu banii traduceri romana araba lor s-ar duce pe apa sîmbetei. Dacă urăsc ceva mai mult, aceea este să fiu escro-cat. Nimeni nu m-a escrocat vreodată fără să fie pedepsit.
— Deci ce hotărîti ?
— Voi lua paralele ! Nimeni nu va spune că a luat 200 de lire de la mine degeaba.
Hercule Poirot se ridică, trecu în partea cealaltă a traduceri autorizate araba mesei, scrise un cec de 200 de lire şi-1 înmînă celuilalt.
— Fir-aş al dracului ! Cine-i individul ?
Poirot clătină din cap :
Femeia de pe sofa
Lătratul se înteţi, se auziră paşi, uşa se deschise.
Miss Amy Carnaby se dădu înapoi ducîn-du-şi mîna la piept.
— Permiteţi să intru ? întrebă Hercule
Poirot şi intră fără să mai aştepte răspunsul.
în dreapta se vedea uşa deschisă a salonu-lui şi Hercule Poirot intră.
Printre mobile se găsea acolo şi o fiinţă omenească, o femeie în vîrstă stătea întinsă pe sofaua trasă lîngă foc. Cînd Poirot intră, pechinezul sări de pe sofa şi se îndreptă spre el lătrînd bănuitor.
— Aha, iată-1 şi pe actorul principal ! Te salut, micule prieten !
Se aplecă să-1 mîngîie. Cîinele adulmecă privindu-1 cu ochi inteligenti. Miss Carnaby spuse abia şoptit :
— Deci ştiţi.
Hercule Poirot dădu din cap.
— Da, ştiu. Privi la femeia de pe sofa. Sora dumitale, cred.
— Da, — spuse Miss Carnaby mecanic -— Emily, acesta este... acesta este domnul Poi-rot.
Emily Carnaby suspină, iar Amy Carnaby zise :
— Augustus...
Pechinezul privi spre ea, dădu din coadâ, apoi întoarse privirea către mîna lui Poirot, Dădu iar din coadă.
încet, Poirot ridică pechinezul şi apoi lufi loc cu el pe genunchi.
— Am capturat deci Leul din Nem-
Mi-am îndeplinit însărcinarea.
Miss Carnaby îşi drese vocea.
— Ştiţi chiar totul ?
— Cred — dndu Poirot din cap. Dumncaln ai organizat toată afacerea, cu Augustus ca ajutor. Luaţi pechinezul doamnei la obişnuita plimbare, îl aduceati aici şi mergeaţi în parc cu Augustus. îngrijitorul parcului vă vedea cu un pechinez, ca de obicei. Bona, dacă o vom găsi vreodată, ar declara că erati cu un pechinez atunci cînd vorbeati cu ea. Apoi, pe cînd stăteaţi de vorbă, tăiaţi lesa şi Augustus, antrenat de dumneata. fugea imediat acasă. Cîteva minute mai tîrziu dădeati alarma spu-nînd că v-a fost furat cîinele.
Urmă o pauză. Apoi Miss Carnaby se în-dreptă şi spuse cu demnitate oarecum nate-tică :
— Da, este absolut exact. N-am nimic de spus.
Femeia de pe sofa începu să plîngă încet.
— Chiar nimic, mademoiselle ?
Miss Amy Carnaby se dădu înapoi ducîn-du-şi mîna la piept.
— Permiteţi să intru ? întrebă Hercule
Poirot şi intră fără să mai aştepte răspunsul.
în dreapta se vedea uşa deschisă a salonu-lui şi Hercule Poirot intră.
Printre mobile se găsea acolo şi o fiinţă omenească, o femeie în vîrstă stătea întinsă pe sofaua trasă lîngă foc. Cînd Poirot intră, pechinezul sări de pe sofa şi se îndreptă spre el lătrînd bănuitor.
— Aha, iată-1 şi pe actorul principal ! Te salut, micule prieten !
Se aplecă să-1 mîngîie. Cîinele adulmecă privindu-1 cu ochi inteligenti. Miss Carnaby spuse abia şoptit :
— Deci ştiţi.
Hercule Poirot dădu din cap.
— Da, ştiu. Privi la femeia de pe sofa. Sora dumitale, cred.
— Da, — spuse Miss Carnaby mecanic -— Emily, acesta este... acesta este domnul Poi-rot.
Emily Carnaby suspină, iar Amy Carnaby zise :
— Augustus...
Pechinezul privi spre ea, dădu din coadâ, apoi întoarse privirea către mîna lui Poirot, Dădu iar din coadă.
încet, Poirot ridică pechinezul şi apoi lufi loc cu el pe genunchi.
— Am capturat deci Leul din Nem-
Mi-am îndeplinit însărcinarea.
Miss Carnaby îşi drese vocea.
— Ştiţi chiar totul ?
— Cred — dndu Poirot din cap. Dumncaln ai organizat toată afacerea, cu Augustus ca ajutor. Luaţi pechinezul doamnei la obişnuita plimbare, îl aduceati aici şi mergeaţi în parc cu Augustus. îngrijitorul parcului vă vedea cu un pechinez, ca de obicei. Bona, dacă o vom găsi vreodată, ar declara că erati cu un pechinez atunci cînd vorbeati cu ea. Apoi, pe cînd stăteaţi de vorbă, tăiaţi lesa şi Augustus, antrenat de dumneata. fugea imediat acasă. Cîteva minute mai tîrziu dădeati alarma spu-nînd că v-a fost furat cîinele.
Urmă o pauză. Apoi Miss Carnaby se în-dreptă şi spuse cu demnitate oarecum nate-tică :
— Da, este absolut exact. N-am nimic de spus.
Femeia de pe sofa începu să plîngă încet.
— Chiar nimic, mademoiselle ?
Extrem de suparat
Nişie obrăjori roz ! Se spune că bebeluşii din Londra nu au o culoare prea sănătoasă, dar sînt sigură...
— Ellen ! — interveni doamna Samuelson.
Miss Keble roşi, se bîlbîi, apoi rămase tăcută.
Doamna Samuelson spuse acru :
— Şi în timp ce Keble se apleca deasupra căruciorului, cu .care de altfel n-avea nimic de-aface, îndrăzneţul bandit tăia lesa şi dispărea cu Nanky Poo.
Miss Keble murmură cu ochii în lacrimi :
— Totul s-a petrecut într-o secundă. Cînd am privit în jur, „băieţelul" dispăruse... Ră-măsese doar lesa atîrnînd de mîna mea. Poate vreţi să vedeţi lesa, domnule Poirot ?
— în nici un caz ! spuse Poirot grăbit. N-avea de gînd să colecţioneze lese tăiate. înţeleg — adăuga după un timp — că aţi pri-mit o scrisoare la scurt timp după întîmplare.
Povestea continuă ca şi cealaltâ : scrisoa-rea, ameninţările cu violenţe asupra ,urechi-lor şi cozii lui Nanky Poo. Doar două lucruri erau diferite : suma de bani cerută, 300 de lire şi adresa la care trebuiau trimişi. De data aceasta erau adresaţi comandorului Black-leigh, la hotelul Harrington, Kensington.
Doamna Samuelson continuă.
— Cînd Nanky Poo a fost din nou acasă, sânătos, m-am dus eu însămi la fata locului. Trei sute de lire sînt totuşi trei sute de lire.
— Evident.
— Chiar primul lucru pe care 1-am văzut a fost scrisoarea mea pe un fel de etajeră, în hol. Pe cînd o aşteptam pe directoare, am strecurat-o în poşetă. Din nefericire...
— Din nefericire cînd aţi deschis-o nu con-ţinea decît foi albe de hîrtie.
— Cum v-aţi dat >seama ? — tresări doamna Samuelson.
Poirot ridică din umeri.
— Este evident, chere madame, că hotul a avut grijă să ia banii înainte de a vă fi înapoiat cîinele. A înlocuit banii cu hîrtii şi 1-a pus la loc, ca nu cumva să observe lipsa plicului.
— Nici un comandor Blackleigh n-a stat vreodată la acel hotel.
Poirot zîmbi.
— Şi bineînţeles că sotul meu a fost extrem de supărat. De fapt, cînd a aflat, s-a fă-cut livid,... absolut livid.
— Dar nu... hm,... nu 1-aţi consultat înainte de a expedia banii ?
— Ellen ! — interveni doamna Samuelson.
Miss Keble roşi, se bîlbîi, apoi rămase tăcută.
Doamna Samuelson spuse acru :
— Şi în timp ce Keble se apleca deasupra căruciorului, cu .care de altfel n-avea nimic de-aface, îndrăzneţul bandit tăia lesa şi dispărea cu Nanky Poo.
Miss Keble murmură cu ochii în lacrimi :
— Totul s-a petrecut într-o secundă. Cînd am privit în jur, „băieţelul" dispăruse... Ră-măsese doar lesa atîrnînd de mîna mea. Poate vreţi să vedeţi lesa, domnule Poirot ?
— în nici un caz ! spuse Poirot grăbit. N-avea de gînd să colecţioneze lese tăiate. înţeleg — adăuga după un timp — că aţi pri-mit o scrisoare la scurt timp după întîmplare.
Povestea continuă ca şi cealaltâ : scrisoa-rea, ameninţările cu violenţe asupra ,urechi-lor şi cozii lui Nanky Poo. Doar două lucruri erau diferite : suma de bani cerută, 300 de lire şi adresa la care trebuiau trimişi. De data aceasta erau adresaţi comandorului Black-leigh, la hotelul Harrington, Kensington.
Doamna Samuelson continuă.
— Cînd Nanky Poo a fost din nou acasă, sânătos, m-am dus eu însămi la fata locului. Trei sute de lire sînt totuşi trei sute de lire.
— Evident.
— Chiar primul lucru pe care 1-am văzut a fost scrisoarea mea pe un fel de etajeră, în hol. Pe cînd o aşteptam pe directoare, am strecurat-o în poşetă. Din nefericire...
— Din nefericire cînd aţi deschis-o nu con-ţinea decît foi albe de hîrtie.
— Cum v-aţi dat >seama ? — tresări doamna Samuelson.
Poirot ridică din umeri.
— Este evident, chere madame, că hotul a avut grijă să ia banii înainte de a vă fi înapoiat cîinele. A înlocuit banii cu hîrtii şi 1-a pus la loc, ca nu cumva să observe lipsa plicului.
— Nici un comandor Blackleigh n-a stat vreodată la acel hotel.
Poirot zîmbi.
— Şi bineînţeles că sotul meu a fost extrem de supărat. De fapt, cînd a aflat, s-a fă-cut livid,... absolut livid.
— Dar nu... hm,... nu 1-aţi consultat înainte de a expedia banii ?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)