Un omuleţ drăguţ, nu-i aşa ?
Sir Joseph se înfioră şi se uită iute /în jur ca şi cum ar traduceri legalizate fi simţit invizibila prezenţă a lui Poirot lîngă umărul său. Tot timpul avea im-presia că-i acolo.
— E deştept ca un diavol, blestematul. Şi continuă în gînd : „Greta poate să se spîn-zure, n-am de gînd să-mi risc capul pentru o blondă platinată".
— Oh !
Amy Carnaby privi nevenindu-i să creadă traduceri legalizate cecul de 200 de lire.
— Emily, Emily, ascultă !
„Dragă Miss Carnaby,
permiteţi-mi să-mi aduc contribu-ţia la utilul dumneavoastră fond, înainte ca acesta să se fi închis.
Al. dvs. Hercule Poirot;'.'
— Amy — iSpuse Emily Carnaby — ai fost incredibil de norocoasă. Gîndeşte-te unde
ai putea fi acum.
— Wormwood Scrobs sau Holloway ? — murmură Amy Carnaby. Dar totul s-a terminat, nu-i aşa Augustus ? Gata cu plimbările în traduceri autorizate parc, gata cu foarfecele !
O luminiţă de satisfacţie luci în ochii ei.
— Dragul de Augustus ! Păcat ! E atît de deştept ! Ar fi putut învăţa orice...
Se afișează postările cu eticheta traduceri autorizate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta traduceri autorizate. Afișați toate postările
luni, 2 mai 2011
Traduceri limba araba
Oh, domnule Poirot !
Amy Carnaby îşi lovi palmele. Emily
scoase un strigăt de bucurie. Augustus lătră şi dădu din coadă.
— în ce te priveşte — se adresă Poirot icăţelului — există un lucru pe care aş vrea sâ mi-1 poţi da : mantaua care te face invizibil şi de care traducator araba am mare nevoie. în toate aceste cazuri nimeni n-a bănuit nici un moment că există şi un al doilea cîine. Augustus avea pielea de leu care-1 făcea invizibil.
— Potrivit legendei, domnule Poirot, pe-chinezii au fost pe vremuri lei. Şi şi-au păs-trat încă inima de leu.
— Augustus este căţelul lăsat de Lady traduceri araba romana Hartingfield şi ca're a fost crezut mort. Nu v-aţi temut niciodată să-1 lăsaţi să vină sin-gur acasă ? ,
— Oh, nu, dorrinule Poirot, Augustus este foarte deştept. L-am antrenat cu grijă.
Sir Joseph îl primi pe Hercule Poirot, în bi-roul său.
— Ei bine, domnule Poirot, ia să vedem dacă nu te-ai lăudat degeaba.
— Să vă pun întîi o întrebare, traduceri limba araba începu Poi-rot, aşezîndu-se. Cunosc infractorul şi cred că pot produce destule probe pentru a putea fi condamnat. Dar în acest caz mă îndoiesc că aţi putea recupera banii.
— Să nu-mi recuperez banii ! ? Sir Jo-seph se făcu stacojiu.
— Eu însă nu sînt poliţist — reluă Poirot. Eu lucrez traduceri legalizate araba în acest caz numai în interesul dumneavoastră. Cred că pot recupera banii, dacă nu va mai fi nici un proces.
— Eh, mîrîi Sir Joseph, să mă gîndesc pu-ţin.
— Este la latitudinea dumneavoastră ; din punct de vedere etic, ar trebui să acuzaţi în interesul societătii. Mulţi ar fi de această pă-rere.
— Aşa s-ar zice — spuse Sir Joseph scurt. Nu banii traduceri romana araba lor s-ar duce pe apa sîmbetei. Dacă urăsc ceva mai mult, aceea este să fiu escro-cat. Nimeni nu m-a escrocat vreodată fără să fie pedepsit.
— Deci ce hotărîti ?
— Voi lua paralele ! Nimeni nu va spune că a luat 200 de lire de la mine degeaba.
Hercule Poirot se ridică, trecu în partea cealaltă a traduceri autorizate araba mesei, scrise un cec de 200 de lire şi-1 înmînă celuilalt.
— Fir-aş al dracului ! Cine-i individul ?
Poirot clătină din cap :
Amy Carnaby îşi lovi palmele. Emily
scoase un strigăt de bucurie. Augustus lătră şi dădu din coadă.
— în ce te priveşte — se adresă Poirot icăţelului — există un lucru pe care aş vrea sâ mi-1 poţi da : mantaua care te face invizibil şi de care traducator araba am mare nevoie. în toate aceste cazuri nimeni n-a bănuit nici un moment că există şi un al doilea cîine. Augustus avea pielea de leu care-1 făcea invizibil.
— Potrivit legendei, domnule Poirot, pe-chinezii au fost pe vremuri lei. Şi şi-au păs-trat încă inima de leu.
— Augustus este căţelul lăsat de Lady traduceri araba romana Hartingfield şi ca're a fost crezut mort. Nu v-aţi temut niciodată să-1 lăsaţi să vină sin-gur acasă ? ,
— Oh, nu, dorrinule Poirot, Augustus este foarte deştept. L-am antrenat cu grijă.
Sir Joseph îl primi pe Hercule Poirot, în bi-roul său.
— Ei bine, domnule Poirot, ia să vedem dacă nu te-ai lăudat degeaba.
— Să vă pun întîi o întrebare, traduceri limba araba începu Poi-rot, aşezîndu-se. Cunosc infractorul şi cred că pot produce destule probe pentru a putea fi condamnat. Dar în acest caz mă îndoiesc că aţi putea recupera banii.
— Să nu-mi recuperez banii ! ? Sir Jo-seph se făcu stacojiu.
— Eu însă nu sînt poliţist — reluă Poirot. Eu lucrez traduceri legalizate araba în acest caz numai în interesul dumneavoastră. Cred că pot recupera banii, dacă nu va mai fi nici un proces.
— Eh, mîrîi Sir Joseph, să mă gîndesc pu-ţin.
— Este la latitudinea dumneavoastră ; din punct de vedere etic, ar trebui să acuzaţi în interesul societătii. Mulţi ar fi de această pă-rere.
— Aşa s-ar zice — spuse Sir Joseph scurt. Nu banii traduceri romana araba lor s-ar duce pe apa sîmbetei. Dacă urăsc ceva mai mult, aceea este să fiu escro-cat. Nimeni nu m-a escrocat vreodată fără să fie pedepsit.
— Deci ce hotărîti ?
— Voi lua paralele ! Nimeni nu va spune că a luat 200 de lire de la mine degeaba.
Hercule Poirot se ridică, trecu în partea cealaltă a traduceri autorizate araba mesei, scrise un cec de 200 de lire şi-1 înmînă celuilalt.
— Fir-aş al dracului ! Cine-i individul ?
Poirot clătină din cap :
Femeia de pe sofa
Lătratul se înteţi, se auziră paşi, uşa se deschise.
Miss Amy Carnaby se dădu înapoi ducîn-du-şi mîna la piept.
— Permiteţi să intru ? întrebă Hercule
Poirot şi intră fără să mai aştepte răspunsul.
în dreapta se vedea uşa deschisă a salonu-lui şi Hercule Poirot intră.
Printre mobile se găsea acolo şi o fiinţă omenească, o femeie în vîrstă stătea întinsă pe sofaua trasă lîngă foc. Cînd Poirot intră, pechinezul sări de pe sofa şi se îndreptă spre el lătrînd bănuitor.
— Aha, iată-1 şi pe actorul principal ! Te salut, micule prieten !
Se aplecă să-1 mîngîie. Cîinele adulmecă privindu-1 cu ochi inteligenti. Miss Carnaby spuse abia şoptit :
— Deci ştiţi.
Hercule Poirot dădu din cap.
— Da, ştiu. Privi la femeia de pe sofa. Sora dumitale, cred.
— Da, — spuse Miss Carnaby mecanic -— Emily, acesta este... acesta este domnul Poi-rot.
Emily Carnaby suspină, iar Amy Carnaby zise :
— Augustus...
Pechinezul privi spre ea, dădu din coadâ, apoi întoarse privirea către mîna lui Poirot, Dădu iar din coadă.
încet, Poirot ridică pechinezul şi apoi lufi loc cu el pe genunchi.
— Am capturat deci Leul din Nem-
Mi-am îndeplinit însărcinarea.
Miss Carnaby îşi drese vocea.
— Ştiţi chiar totul ?
— Cred — dndu Poirot din cap. Dumncaln ai organizat toată afacerea, cu Augustus ca ajutor. Luaţi pechinezul doamnei la obişnuita plimbare, îl aduceati aici şi mergeaţi în parc cu Augustus. îngrijitorul parcului vă vedea cu un pechinez, ca de obicei. Bona, dacă o vom găsi vreodată, ar declara că erati cu un pechinez atunci cînd vorbeati cu ea. Apoi, pe cînd stăteaţi de vorbă, tăiaţi lesa şi Augustus, antrenat de dumneata. fugea imediat acasă. Cîteva minute mai tîrziu dădeati alarma spu-nînd că v-a fost furat cîinele.
Urmă o pauză. Apoi Miss Carnaby se în-dreptă şi spuse cu demnitate oarecum nate-tică :
— Da, este absolut exact. N-am nimic de spus.
Femeia de pe sofa începu să plîngă încet.
— Chiar nimic, mademoiselle ?
Miss Amy Carnaby se dădu înapoi ducîn-du-şi mîna la piept.
— Permiteţi să intru ? întrebă Hercule
Poirot şi intră fără să mai aştepte răspunsul.
în dreapta se vedea uşa deschisă a salonu-lui şi Hercule Poirot intră.
Printre mobile se găsea acolo şi o fiinţă omenească, o femeie în vîrstă stătea întinsă pe sofaua trasă lîngă foc. Cînd Poirot intră, pechinezul sări de pe sofa şi se îndreptă spre el lătrînd bănuitor.
— Aha, iată-1 şi pe actorul principal ! Te salut, micule prieten !
Se aplecă să-1 mîngîie. Cîinele adulmecă privindu-1 cu ochi inteligenti. Miss Carnaby spuse abia şoptit :
— Deci ştiţi.
Hercule Poirot dădu din cap.
— Da, ştiu. Privi la femeia de pe sofa. Sora dumitale, cred.
— Da, — spuse Miss Carnaby mecanic -— Emily, acesta este... acesta este domnul Poi-rot.
Emily Carnaby suspină, iar Amy Carnaby zise :
— Augustus...
Pechinezul privi spre ea, dădu din coadâ, apoi întoarse privirea către mîna lui Poirot, Dădu iar din coadă.
încet, Poirot ridică pechinezul şi apoi lufi loc cu el pe genunchi.
— Am capturat deci Leul din Nem-
Mi-am îndeplinit însărcinarea.
Miss Carnaby îşi drese vocea.
— Ştiţi chiar totul ?
— Cred — dndu Poirot din cap. Dumncaln ai organizat toată afacerea, cu Augustus ca ajutor. Luaţi pechinezul doamnei la obişnuita plimbare, îl aduceati aici şi mergeaţi în parc cu Augustus. îngrijitorul parcului vă vedea cu un pechinez, ca de obicei. Bona, dacă o vom găsi vreodată, ar declara că erati cu un pechinez atunci cînd vorbeati cu ea. Apoi, pe cînd stăteaţi de vorbă, tăiaţi lesa şi Augustus, antrenat de dumneata. fugea imediat acasă. Cîteva minute mai tîrziu dădeati alarma spu-nînd că v-a fost furat cîinele.
Urmă o pauză. Apoi Miss Carnaby se în-dreptă şi spuse cu demnitate oarecum nate-tică :
— Da, este absolut exact. N-am nimic de spus.
Femeia de pe sofa începu să plîngă încet.
— Chiar nimic, mademoiselle ?
Simplitate fermecatoare
Sigur că nu ! — spuse hotărît doamna Samuelson.
Poirot privi întrebător. Doamna explică :
— N-aş /fi riscat nici un moment. Bărbatii reacţionează atît de ciudat cînd e vorba de bani. Jacob ar fi insistat să mergem la poliţie. Nu puteam risca aşa ceva. Drăguţul dv Nanky Poo ! Putea să i se întîmple orice ! Sigur, a trebuit să-i spun soţului meu, după aceea, pentru că trebuia să-i explic de ce am scos banii de la bancă.
— Chiar aşa, chiar aşa... — murmură Poi-rot.
— Şi-ntr-adevăr, niciodată nu 1-am văzut aşa de furios — spuse doamna Samuelson aranjîndu-şi superba brăţară cu diamante şi răsucindu-şi inelele pe degete. El nu se gîn-deşte decît la bani.
Hercule Poirot urcă cu liftul pînă la biroul lui Sir Hoggin. Trimise cartca de vizită şi i se spuse că Sir Joseph este ocupat pentru moment, dar că îl va primi îndată.
O blondă semeaţă ieşi dnpă un timp din bi-roul lui Sir Joseph cu bratele pline de hîrtii. Aruncă ciudatului omulet o privirc plină do dispreţ şi trecu mai departe.
Sir Joseph şedea în spate'o impunătorului birou de mahon. Avea urme de ruj pe bărbie.
— Ei bine, domnule Poirot ? Luaţi loc. Aveţi ceva să-mi comunicaţi ?
— întreaga afacere — spuse Poirot — este de o simplitate fermecătoare. De fiecare dată banii au fost trimişi la o pensiune sau la un hotel particular, din acelea unde nu există portar sau recepţioner şi unde unimare nu-măr de oaspeţi vin şi pleacă. Nimic nu e mai uşor decît să intri şi să iei o scrisoare de pe etajeră şi să pleci cu ea sau să înlocuieşti balii cu foi de hîrtie şi să pui scrisoarea la loc. Iată de ce în fiecare caz orice urmă se-ntre-rupe brusc.
— Vrei să-mi spui că n-ai nici cea mai micâ idee asupra autorului ?
— Ba am cîteva idei. îmi trebuie cîteva zile să le verific.
Sir Joseph îl privi curios.
— Bună treabă ! Deci n-ai nimic să-mi 3pui.
— Vă voi spune la dumncavoastră acasâ.
— Dacă vei rezolva cazul, va fi realmente o treabă de maestru.
— Nici nu se pune problema eşecului.
Hercule Poirot nu dă greş niciodată.
Sir Joseph privi la omuleţul din faţa lui şi rînji.
Poirot privi întrebător. Doamna explică :
— N-aş /fi riscat nici un moment. Bărbatii reacţionează atît de ciudat cînd e vorba de bani. Jacob ar fi insistat să mergem la poliţie. Nu puteam risca aşa ceva. Drăguţul dv Nanky Poo ! Putea să i se întîmple orice ! Sigur, a trebuit să-i spun soţului meu, după aceea, pentru că trebuia să-i explic de ce am scos banii de la bancă.
— Chiar aşa, chiar aşa... — murmură Poi-rot.
— Şi-ntr-adevăr, niciodată nu 1-am văzut aşa de furios — spuse doamna Samuelson aranjîndu-şi superba brăţară cu diamante şi răsucindu-şi inelele pe degete. El nu se gîn-deşte decît la bani.
Hercule Poirot urcă cu liftul pînă la biroul lui Sir Hoggin. Trimise cartca de vizită şi i se spuse că Sir Joseph este ocupat pentru moment, dar că îl va primi îndată.
O blondă semeaţă ieşi dnpă un timp din bi-roul lui Sir Joseph cu bratele pline de hîrtii. Aruncă ciudatului omulet o privirc plină do dispreţ şi trecu mai departe.
Sir Joseph şedea în spate'o impunătorului birou de mahon. Avea urme de ruj pe bărbie.
— Ei bine, domnule Poirot ? Luaţi loc. Aveţi ceva să-mi comunicaţi ?
— întreaga afacere — spuse Poirot — este de o simplitate fermecătoare. De fiecare dată banii au fost trimişi la o pensiune sau la un hotel particular, din acelea unde nu există portar sau recepţioner şi unde unimare nu-măr de oaspeţi vin şi pleacă. Nimic nu e mai uşor decît să intri şi să iei o scrisoare de pe etajeră şi să pleci cu ea sau să înlocuieşti balii cu foi de hîrtie şi să pui scrisoarea la loc. Iată de ce în fiecare caz orice urmă se-ntre-rupe brusc.
— Vrei să-mi spui că n-ai nici cea mai micâ idee asupra autorului ?
— Ba am cîteva idei. îmi trebuie cîteva zile să le verific.
Sir Joseph îl privi curios.
— Bună treabă ! Deci n-ai nimic să-mi 3pui.
— Vă voi spune la dumncavoastră acasâ.
— Dacă vei rezolva cazul, va fi realmente o treabă de maestru.
— Nici nu se pune problema eşecului.
Hercule Poirot nu dă greş niciodată.
Sir Joseph privi la omuleţul din faţa lui şi rînji.
Parfum de violete
Nu. Cel puţin nu reccnt. Şi totuşi nu-mele îmi este cunoscut. Aţi putea să-1 de-scrieţi pe prietenul dumneavoastră ?
— Ar fi cam dificil, — spuse Poirot, apoi continuă — Cred că se mai îritîmplă să pri-miţi scrisori pe adresa unora care nu locu-iesc aici.
— Sigur că da.
— Şi cum procedaţi cu ele ?
— Le păstrăm un timp. S-ar putea ca persoana să apară. Dacă se întîmplă însă ca scrisori sau pachete să zacă prea mult timp aici fără să le ceară nimeni, le returnăm poştei.
Hercule Poirot dădu gînditor din cap. Apoi spuse :
— înţeleg. Problema stă cam aşa :. am scris o scrisoare unui prieten la această adresă.
Fata doamnei Harte se lumină.
— Asta explică totul ! Trebuie să fi văzut numele pe plic. Dar avem atîţia ofiteri în retragere care stau aici, ori sînt doar în trecere... Să mă gîndesc !
Scrută oficiul.
— Acum nu-i aici — interveni Poirot.
— Probabil că a fost returnată. îmi ,pare foarte rău. Sper că nu-i nimic important.
— Nu, nu era important.
Pe cind se indrepta spre uşă, doamna Harte îl învălui cu parfumul de violete.
— Dacă vine prietenul dumneavoastră...
— E foarte puţin probabil. Trebuie că am făcut o greşeală.
— Preturile noastre sînt foarte rezonabile. Cafeaua de după cină este inclusă în preţ. Poate aţi vrea să vedeţi o cameră ?...
Poirot scăpă cu greu.
Salonul doamnei Samuelson era mai mare şi mai costisitor mobilat decît al doamnei Hoggin. Hercule Poirot se strecură ametit printre măsuţe aurite şi statuete.
Doamna Samuelson era mai înaltă decît doamna Hoggin şi avea părul oxigenat. Pe- r chinezul ei se numea Nanky Poo. Ochii lui bulbucaţi îl supravegheau pe Hercule Poirot cu arogantă. Miss Keble, doamna de compa-nie a doamnei Samuelson, era slabă şi coste-livă, în timp ce Miss Carnaby era viguroasă, dar şi ea era volubilă şi gîfîia. Şi ea fusese blamată, ca şi miss Carnaby, pentru dispariţia cîinelui.
— Domnule Poirot, a fost ceva absolut uluitor ! Totul s-a întîmplat într-o secundă. La Harood's. O bonă m-a întrebat cît e ceasul... Şi era un copil frumos !
— Ar fi cam dificil, — spuse Poirot, apoi continuă — Cred că se mai îritîmplă să pri-miţi scrisori pe adresa unora care nu locu-iesc aici.
— Sigur că da.
— Şi cum procedaţi cu ele ?
— Le păstrăm un timp. S-ar putea ca persoana să apară. Dacă se întîmplă însă ca scrisori sau pachete să zacă prea mult timp aici fără să le ceară nimeni, le returnăm poştei.
Hercule Poirot dădu gînditor din cap. Apoi spuse :
— înţeleg. Problema stă cam aşa :. am scris o scrisoare unui prieten la această adresă.
Fata doamnei Harte se lumină.
— Asta explică totul ! Trebuie să fi văzut numele pe plic. Dar avem atîţia ofiteri în retragere care stau aici, ori sînt doar în trecere... Să mă gîndesc !
Scrută oficiul.
— Acum nu-i aici — interveni Poirot.
— Probabil că a fost returnată. îmi ,pare foarte rău. Sper că nu-i nimic important.
— Nu, nu era important.
Pe cind se indrepta spre uşă, doamna Harte îl învălui cu parfumul de violete.
— Dacă vine prietenul dumneavoastră...
— E foarte puţin probabil. Trebuie că am făcut o greşeală.
— Preturile noastre sînt foarte rezonabile. Cafeaua de după cină este inclusă în preţ. Poate aţi vrea să vedeţi o cameră ?...
Poirot scăpă cu greu.
Salonul doamnei Samuelson era mai mare şi mai costisitor mobilat decît al doamnei Hoggin. Hercule Poirot se strecură ametit printre măsuţe aurite şi statuete.
Doamna Samuelson era mai înaltă decît doamna Hoggin şi avea părul oxigenat. Pe- r chinezul ei se numea Nanky Poo. Ochii lui bulbucaţi îl supravegheau pe Hercule Poirot cu arogantă. Miss Keble, doamna de compa-nie a doamnei Samuelson, era slabă şi coste-livă, în timp ce Miss Carnaby era viguroasă, dar şi ea era volubilă şi gîfîia. Şi ea fusese blamată, ca şi miss Carnaby, pentru dispariţia cîinelui.
— Domnule Poirot, a fost ceva absolut uluitor ! Totul s-a întîmplat într-o secundă. La Harood's. O bonă m-a întrebat cît e ceasul... Şi era un copil frumos !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)