Nişie obrăjori roz ! Se spune că bebeluşii din Londra nu au o culoare prea sănătoasă, dar sînt sigură...
— Ellen ! — interveni doamna Samuelson.
Miss Keble roşi, se bîlbîi, apoi rămase tăcută.
Doamna Samuelson spuse acru :
— Şi în timp ce Keble se apleca deasupra căruciorului, cu .care de altfel n-avea nimic de-aface, îndrăzneţul bandit tăia lesa şi dispărea cu Nanky Poo.
Miss Keble murmură cu ochii în lacrimi :
— Totul s-a petrecut într-o secundă. Cînd am privit în jur, „băieţelul" dispăruse... Ră-măsese doar lesa atîrnînd de mîna mea. Poate vreţi să vedeţi lesa, domnule Poirot ?
— în nici un caz ! spuse Poirot grăbit. N-avea de gînd să colecţioneze lese tăiate. înţeleg — adăuga după un timp — că aţi pri-mit o scrisoare la scurt timp după întîmplare.
Povestea continuă ca şi cealaltâ : scrisoa-rea, ameninţările cu violenţe asupra ,urechi-lor şi cozii lui Nanky Poo. Doar două lucruri erau diferite : suma de bani cerută, 300 de lire şi adresa la care trebuiau trimişi. De data aceasta erau adresaţi comandorului Black-leigh, la hotelul Harrington, Kensington.
Doamna Samuelson continuă.
— Cînd Nanky Poo a fost din nou acasă, sânătos, m-am dus eu însămi la fata locului. Trei sute de lire sînt totuşi trei sute de lire.
— Evident.
— Chiar primul lucru pe care 1-am văzut a fost scrisoarea mea pe un fel de etajeră, în hol. Pe cînd o aşteptam pe directoare, am strecurat-o în poşetă. Din nefericire...
— Din nefericire cînd aţi deschis-o nu con-ţinea decît foi albe de hîrtie.
— Cum v-aţi dat >seama ? — tresări doamna Samuelson.
Poirot ridică din umeri.
— Este evident, chere madame, că hotul a avut grijă să ia banii înainte de a vă fi înapoiat cîinele. A înlocuit banii cu hîrtii şi 1-a pus la loc, ca nu cumva să observe lipsa plicului.
— Nici un comandor Blackleigh n-a stat vreodată la acel hotel.
Poirot zîmbi.
— Şi bineînţeles că sotul meu a fost extrem de supărat. De fapt, cînd a aflat, s-a fă-cut livid,... absolut livid.
— Dar nu... hm,... nu 1-aţi consultat înainte de a expedia banii ?
