Foraje puturi

Dacă acceptaţi banii, nu mai puneţi întrebări.
Sir Joseph împături cecul şi-1 puse în bu-zunar.
—    Păcat ! Dar banii sînt bani... Cît vă datorez, domnule Poirot ?
—    Nu-mi datoraţi prea mult. A fost, aşa cum am spus, un caz lipsit de importanţă. Făcu o pauză, apoi adăugă : Pînă acum, aproape toate cazurile pe care le-am anchetat au fost crime.
—    Trebuie să fi fost interesant — spuse Sir Joseph.
—    Uneori. Destul de curios, îmi amintiţi de foraje puturi unul dintre primele mele cazuri, în Bel-gia, cu mulţi ani în urmă... Protagonistul vâ semăna foarte mult din punct de vedere fi-zic. Era un bogat fabricant de săpun. Şi-a otrăvit soţia ca să se însoare cu secretara. Da, asemănarea este remarcabilă.
Sir Joseph scoase un sunet slab, iar buzele îi deveniră vinete. Culoarea îi fugi din obraji. Se lăsă să alunece în fotoliu privind cu ochi holbaţi la Poirot. Apoi cu mîna tremurînd se scotoci în buzunar. Scoase cecul şi-1 făcu bu-căţele.
—    Gata, s-a terminat ! Consideraţi această sumă foraje puturi apa onorariul dumneavoastră !
—    Oh, dar pretenţiile mele n-ar fi fost atît de ridicate.
—    Nu-i nimic, păstraţi-i !
—    îi voi folosi în scopuri de binefacere.
—    Fă ce naiba vrei cu ei !
Poirot se aplecă uşor spre Sir Joseph :
—    Cred că, în situaţia dumneavoastră, ar trebui să fiţi mult mai atent.
Sir Joseph spuse cu voce aproape neauzită :
—    Nu vă faceţi griji ! Voi fi foarte atent.
Hercule Poirot plecă. Pe cînd cobora   scările, îşi spuse : „Am avut deci dreptate".
Lady Hoggin ii spuse soţului :
—    Ciudat, tonicul ăsta are cu totul alt gust, nu mai este aşa de amar. Ce s-o fi în-tîmplat ?
—    Farmaciştii, — mormăi Sir Joseph — sînt foarte neglijenţi. Prepară un lucru de fie-care dată altfel...
—    Asta 'să fie... — zise întrebătoare foraje Lady Hoggin.
—    Sigur că da, ce altcova ar putea fi ?
—    A mai aflat ceva despre   Shan   Tung ?
—    Da, mi-a adus banii înapoi.
—    Cine a fost ?
—    N-a spus. Foarte închis tipul. Nu-ţi face griji

Femeia de pe sofa

Lătratul se înteţi, se auziră paşi, uşa se deschise.
Miss Amy Carnaby se dădu înapoi ducîn-du-şi mîna la piept.
—    Permiteţi să intru ? întrebă Hercule
Poirot şi intră fără să mai aştepte răspunsul.
în dreapta se vedea uşa deschisă a salonu-lui şi Hercule Poirot intră.
Printre mobile se găsea acolo şi o fiinţă omenească, o femeie în vîrstă stătea întinsă pe sofaua trasă lîngă foc. Cînd Poirot intră, pechinezul sări de pe sofa şi se îndreptă spre el lătrînd bănuitor.
—    Aha, iată-1 şi pe actorul principal ! Te salut, micule prieten !
Se aplecă să-1   mîngîie.   Cîinele   adulmecă privindu-1 cu ochi inteligenti. Miss Carnaby spuse abia şoptit :
—    Deci ştiţi.
Hercule Poirot dădu din cap.
—    Da, ştiu. Privi la femeia de pe sofa. Sora dumitale, cred.
—    Da, — spuse Miss Carnaby mecanic -— Emily, acesta este... acesta este domnul Poi-rot.
Emily Carnaby suspină, iar Amy Carnaby zise :
—    Augustus...
Pechinezul privi spre ea, dădu din coadâ, apoi întoarse privirea către mîna lui Poirot, Dădu iar din coadă.
încet, Poirot ridică pechinezul şi apoi lufi loc cu el pe genunchi.
—    Am   capturat   deci   Leul   din   Nem-
Mi-am îndeplinit însărcinarea.
Miss Carnaby îşi drese vocea.
—    Ştiţi chiar totul ?
—    Cred — dndu Poirot din cap. Dumncaln ai organizat toată afacerea, cu Augustus ca ajutor. Luaţi pechinezul doamnei la obişnuita plimbare, îl aduceati aici şi mergeaţi în parc cu Augustus. îngrijitorul parcului vă vedea cu un pechinez, ca de obicei. Bona, dacă o vom găsi vreodată, ar declara că erati cu un pechinez atunci cînd vorbeati cu ea. Apoi, pe cînd stăteaţi de vorbă, tăiaţi lesa şi Augustus, antrenat de dumneata. fugea imediat acasă. Cîteva minute mai tîrziu dădeati alarma spu-nînd că v-a fost furat cîinele.
Urmă o pauză. Apoi Miss Carnaby se în-dreptă şi spuse cu demnitate oarecum nate-tică :
—    Da, este absolut exact. N-am nimic de spus.
Femeia de pe sofa începu să plîngă   încet.
—    Chiar nimic, mademoiselle ?

Simplitate fermecatoare

Sigur că nu ! — spuse hotărît  doamna Samuelson.
Poirot privi întrebător.   Doamna   explică :
—    N-aş /fi riscat nici un moment. Bărbatii reacţionează atît de ciudat cînd e vorba de bani. Jacob ar fi insistat să mergem la poliţie. Nu puteam risca aşa ceva. Drăguţul dv Nanky Poo ! Putea să i se întîmple orice ! Sigur, a trebuit să-i spun soţului meu, după aceea, pentru că trebuia să-i explic de ce am scos banii de la bancă.
—    Chiar aşa, chiar aşa... — murmură Poi-rot.
—    Şi-ntr-adevăr, niciodată nu 1-am văzut aşa de furios — spuse doamna Samuelson aranjîndu-şi superba brăţară cu diamante şi răsucindu-şi inelele pe degete. El nu se gîn-deşte decît la bani.
Hercule Poirot urcă cu liftul pînă la biroul lui Sir Hoggin. Trimise cartca de vizită şi i se spuse că Sir Joseph este ocupat pentru moment, dar că îl va primi îndată.
O blondă semeaţă ieşi dnpă un timp din bi-roul lui Sir Joseph cu bratele pline de hîrtii. Aruncă ciudatului omulet o privirc plină do dispreţ şi trecu mai departe.
Sir Joseph şedea în spate'o impunătorului birou de mahon. Avea urme de ruj pe bărbie.
—    Ei bine, domnule Poirot ? Luaţi loc. Aveţi ceva să-mi comunicaţi ?
—    întreaga afacere — spuse Poirot — este de o simplitate fermecătoare. De fiecare dată banii au fost trimişi la o pensiune sau la un hotel particular, din acelea unde nu există portar sau recepţioner şi unde unimare nu-măr de oaspeţi vin şi pleacă. Nimic nu e mai uşor decît să intri şi să iei o scrisoare de pe etajeră şi să pleci cu ea sau să înlocuieşti balii cu foi de hîrtie şi să pui scrisoarea la loc. Iată de ce în fiecare caz orice urmă se-ntre-rupe brusc.
—    Vrei să-mi spui că n-ai nici cea mai micâ idee asupra autorului ?
—    Ba am cîteva idei. îmi trebuie cîteva zile să le verific.
Sir Joseph îl privi curios.
—    Bună treabă ! Deci n-ai nimic să-mi 3pui.
—    Vă voi spune  la dumncavoastră  acasâ.
—    Dacă vei rezolva cazul, va fi realmente o treabă de maestru.
—    Nici nu se pune problema eşecului.
Hercule Poirot nu dă greş niciodată.
Sir Joseph privi la omuleţul din faţa lui şi rînji.

Parfum de violete

Nu. Cel puţin nu reccnt. Şi totuşi nu-mele îmi este cunoscut. Aţi putea să-1 de-scrieţi pe prietenul dumneavoastră ?
—    Ar fi cam dificil, — spuse Poirot, apoi continuă — Cred că se mai îritîmplă să pri-miţi scrisori pe adresa unora care nu locu-iesc aici.
—    Sigur că da.
—    Şi cum procedaţi cu ele ?
—    Le păstrăm un timp. S-ar putea ca persoana să apară. Dacă se întîmplă însă ca scrisori sau pachete să zacă prea mult timp aici fără să le ceară nimeni, le returnăm poştei.
Hercule Poirot dădu gînditor din cap. Apoi spuse :
—    înţeleg. Problema stă cam aşa :. am scris o scrisoare unui prieten la această adresă.
Fata doamnei Harte se lumină.
—    Asta explică totul ! Trebuie să fi văzut numele pe plic. Dar avem atîţia ofiteri în retragere care stau aici, ori sînt doar în trecere... Să mă gîndesc !
Scrută oficiul.
—    Acum nu-i aici — interveni Poirot.
—    Probabil că a fost returnată. îmi ,pare foarte rău. Sper că nu-i nimic important.
—    Nu, nu era important.
Pe cind se indrepta spre uşă, doamna Harte îl învălui cu parfumul de violete.
—    Dacă vine prietenul dumneavoastră...
—    E foarte puţin probabil. Trebuie că am făcut o greşeală.
—    Preturile noastre sînt foarte rezonabile. Cafeaua de după cină este inclusă în preţ. Poate aţi vrea să vedeţi o cameră ?...
Poirot scăpă cu greu.
Salonul doamnei Samuelson era mai mare şi mai costisitor mobilat decît al doamnei Hoggin. Hercule Poirot se strecură ametit printre măsuţe aurite şi statuete.
Doamna Samuelson era mai înaltă decît doamna Hoggin şi avea părul oxigenat. Pe- r chinezul ei se numea Nanky Poo. Ochii lui bulbucaţi îl supravegheau pe Hercule Poirot cu arogantă. Miss Keble, doamna de compa-nie a doamnei Samuelson, era slabă şi coste-livă, în timp ce Miss Carnaby era viguroasă, dar şi ea era volubilă şi gîfîia. Şi ea fusese blamată, ca şi miss Carnaby, pentru dispariţia cîinelui.
—    Domnule Poirot, a fost ceva absolut uluitor ! Totul s-a întîmplat într-o secundă. La Harood's. O bonă m-a întrebat cît e ceasul... Şi era un copil frumos !