Foraje puturi

Dacă acceptaţi banii, nu mai puneţi întrebări.
Sir Joseph împături cecul şi-1 puse în bu-zunar.
—    Păcat ! Dar banii sînt bani... Cît vă datorez, domnule Poirot ?
—    Nu-mi datoraţi prea mult. A fost, aşa cum am spus, un caz lipsit de importanţă. Făcu o pauză, apoi adăugă : Pînă acum, aproape toate cazurile pe care le-am anchetat au fost crime.
—    Trebuie să fi fost interesant — spuse Sir Joseph.
—    Uneori. Destul de curios, îmi amintiţi de foraje puturi unul dintre primele mele cazuri, în Bel-gia, cu mulţi ani în urmă... Protagonistul vâ semăna foarte mult din punct de vedere fi-zic. Era un bogat fabricant de săpun. Şi-a otrăvit soţia ca să se însoare cu secretara. Da, asemănarea este remarcabilă.
Sir Joseph scoase un sunet slab, iar buzele îi deveniră vinete. Culoarea îi fugi din obraji. Se lăsă să alunece în fotoliu privind cu ochi holbaţi la Poirot. Apoi cu mîna tremurînd se scotoci în buzunar. Scoase cecul şi-1 făcu bu-căţele.
—    Gata, s-a terminat ! Consideraţi această sumă foraje puturi apa onorariul dumneavoastră !
—    Oh, dar pretenţiile mele n-ar fi fost atît de ridicate.
—    Nu-i nimic, păstraţi-i !
—    îi voi folosi în scopuri de binefacere.
—    Fă ce naiba vrei cu ei !
Poirot se aplecă uşor spre Sir Joseph :
—    Cred că, în situaţia dumneavoastră, ar trebui să fiţi mult mai atent.
Sir Joseph spuse cu voce aproape neauzită :
—    Nu vă faceţi griji ! Voi fi foarte atent.
Hercule Poirot plecă. Pe cînd cobora   scările, îşi spuse : „Am avut deci dreptate".
Lady Hoggin ii spuse soţului :
—    Ciudat, tonicul ăsta are cu totul alt gust, nu mai este aşa de amar. Ce s-o fi în-tîmplat ?
—    Farmaciştii, — mormăi Sir Joseph — sînt foarte neglijenţi. Prepară un lucru de fie-care dată altfel...
—    Asta 'să fie... — zise întrebătoare foraje Lady Hoggin.
—    Sigur că da, ce altcova ar putea fi ?
—    A mai aflat ceva despre   Shan   Tung ?
—    Da, mi-a adus banii înapoi.
—    Cine a fost ?
—    N-a spus. Foarte închis tipul. Nu-ţi face griji

Femeia de pe sofa

Lătratul se înteţi, se auziră paşi, uşa se deschise.
Miss Amy Carnaby se dădu înapoi ducîn-du-şi mîna la piept.
—    Permiteţi să intru ? întrebă Hercule
Poirot şi intră fără să mai aştepte răspunsul.
în dreapta se vedea uşa deschisă a salonu-lui şi Hercule Poirot intră.
Printre mobile se găsea acolo şi o fiinţă omenească, o femeie în vîrstă stătea întinsă pe sofaua trasă lîngă foc. Cînd Poirot intră, pechinezul sări de pe sofa şi se îndreptă spre el lătrînd bănuitor.
—    Aha, iată-1 şi pe actorul principal ! Te salut, micule prieten !
Se aplecă să-1   mîngîie.   Cîinele   adulmecă privindu-1 cu ochi inteligenti. Miss Carnaby spuse abia şoptit :
—    Deci ştiţi.
Hercule Poirot dădu din cap.
—    Da, ştiu. Privi la femeia de pe sofa. Sora dumitale, cred.
—    Da, — spuse Miss Carnaby mecanic -— Emily, acesta este... acesta este domnul Poi-rot.
Emily Carnaby suspină, iar Amy Carnaby zise :
—    Augustus...
Pechinezul privi spre ea, dădu din coadâ, apoi întoarse privirea către mîna lui Poirot, Dădu iar din coadă.
încet, Poirot ridică pechinezul şi apoi lufi loc cu el pe genunchi.
—    Am   capturat   deci   Leul   din   Nem-
Mi-am îndeplinit însărcinarea.
Miss Carnaby îşi drese vocea.
—    Ştiţi chiar totul ?
—    Cred — dndu Poirot din cap. Dumncaln ai organizat toată afacerea, cu Augustus ca ajutor. Luaţi pechinezul doamnei la obişnuita plimbare, îl aduceati aici şi mergeaţi în parc cu Augustus. îngrijitorul parcului vă vedea cu un pechinez, ca de obicei. Bona, dacă o vom găsi vreodată, ar declara că erati cu un pechinez atunci cînd vorbeati cu ea. Apoi, pe cînd stăteaţi de vorbă, tăiaţi lesa şi Augustus, antrenat de dumneata. fugea imediat acasă. Cîteva minute mai tîrziu dădeati alarma spu-nînd că v-a fost furat cîinele.
Urmă o pauză. Apoi Miss Carnaby se în-dreptă şi spuse cu demnitate oarecum nate-tică :
—    Da, este absolut exact. N-am nimic de spus.
Femeia de pe sofa începu să plîngă   încet.
—    Chiar nimic, mademoiselle ?