Un omuleţ drăguţ, nu-i aşa ?
Sir Joseph se înfioră şi se uită iute /în jur ca şi cum ar traduceri legalizate fi simţit invizibila prezenţă a lui Poirot lîngă umărul său. Tot timpul avea im-presia că-i acolo.
— E deştept ca un diavol, blestematul. Şi continuă în gînd : „Greta poate să se spîn-zure, n-am de gînd să-mi risc capul pentru o blondă platinată".
— Oh !
Amy Carnaby privi nevenindu-i să creadă traduceri legalizate cecul de 200 de lire.
— Emily, Emily, ascultă !
„Dragă Miss Carnaby,
permiteţi-mi să-mi aduc contribu-ţia la utilul dumneavoastră fond, înainte ca acesta să se fi închis.
Al. dvs. Hercule Poirot;'.'
— Amy — iSpuse Emily Carnaby — ai fost incredibil de norocoasă. Gîndeşte-te unde
ai putea fi acum.
— Wormwood Scrobs sau Holloway ? — murmură Amy Carnaby. Dar totul s-a terminat, nu-i aşa Augustus ? Gata cu plimbările în traduceri autorizate parc, gata cu foarfecele !
O luminiţă de satisfacţie luci în ochii ei.
— Dragul de Augustus ! Păcat ! E atît de deştept ! Ar fi putut învăţa orice...
Se afișează postările cu eticheta traduceri legalizate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta traduceri legalizate. Afișați toate postările
luni, 2 mai 2011
Foraje puturi
Dacă acceptaţi banii, nu mai puneţi întrebări.
Sir Joseph împături cecul şi-1 puse în bu-zunar.
— Păcat ! Dar banii sînt bani... Cît vă datorez, domnule Poirot ?
— Nu-mi datoraţi prea mult. A fost, aşa cum am spus, un caz lipsit de importanţă. Făcu o pauză, apoi adăugă : Pînă acum, aproape toate cazurile pe care le-am anchetat au fost crime.
— Trebuie să fi fost interesant — spuse Sir Joseph.
— Uneori. Destul de curios, îmi amintiţi de foraje puturi unul dintre primele mele cazuri, în Bel-gia, cu mulţi ani în urmă... Protagonistul vâ semăna foarte mult din punct de vedere fi-zic. Era un bogat fabricant de săpun. Şi-a otrăvit soţia ca să se însoare cu secretara. Da, asemănarea este remarcabilă.
Sir Joseph scoase un sunet slab, iar buzele îi deveniră vinete. Culoarea îi fugi din obraji. Se lăsă să alunece în fotoliu privind cu ochi holbaţi la Poirot. Apoi cu mîna tremurînd se scotoci în buzunar. Scoase cecul şi-1 făcu bu-căţele.
— Gata, s-a terminat ! Consideraţi această sumă foraje puturi apa onorariul dumneavoastră !
— Oh, dar pretenţiile mele n-ar fi fost atît de ridicate.
— Nu-i nimic, păstraţi-i !
— îi voi folosi în scopuri de binefacere.
— Fă ce naiba vrei cu ei !
Poirot se aplecă uşor spre Sir Joseph :
— Cred că, în situaţia dumneavoastră, ar trebui să fiţi mult mai atent.
Sir Joseph spuse cu voce aproape neauzită :
— Nu vă faceţi griji ! Voi fi foarte atent.
Hercule Poirot plecă. Pe cînd cobora scările, îşi spuse : „Am avut deci dreptate".
Lady Hoggin ii spuse soţului :
— Ciudat, tonicul ăsta are cu totul alt gust, nu mai este aşa de amar. Ce s-o fi în-tîmplat ?
— Farmaciştii, — mormăi Sir Joseph — sînt foarte neglijenţi. Prepară un lucru de fie-care dată altfel...
— Asta 'să fie... — zise întrebătoare foraje Lady Hoggin.
— Sigur că da, ce altcova ar putea fi ?
— A mai aflat ceva despre Shan Tung ?
— Da, mi-a adus banii înapoi.
— Cine a fost ?
— N-a spus. Foarte închis tipul. Nu-ţi face griji
Sir Joseph împături cecul şi-1 puse în bu-zunar.
— Păcat ! Dar banii sînt bani... Cît vă datorez, domnule Poirot ?
— Nu-mi datoraţi prea mult. A fost, aşa cum am spus, un caz lipsit de importanţă. Făcu o pauză, apoi adăugă : Pînă acum, aproape toate cazurile pe care le-am anchetat au fost crime.
— Trebuie să fi fost interesant — spuse Sir Joseph.
— Uneori. Destul de curios, îmi amintiţi de foraje puturi unul dintre primele mele cazuri, în Bel-gia, cu mulţi ani în urmă... Protagonistul vâ semăna foarte mult din punct de vedere fi-zic. Era un bogat fabricant de săpun. Şi-a otrăvit soţia ca să se însoare cu secretara. Da, asemănarea este remarcabilă.
Sir Joseph scoase un sunet slab, iar buzele îi deveniră vinete. Culoarea îi fugi din obraji. Se lăsă să alunece în fotoliu privind cu ochi holbaţi la Poirot. Apoi cu mîna tremurînd se scotoci în buzunar. Scoase cecul şi-1 făcu bu-căţele.
— Gata, s-a terminat ! Consideraţi această sumă foraje puturi apa onorariul dumneavoastră !
— Oh, dar pretenţiile mele n-ar fi fost atît de ridicate.
— Nu-i nimic, păstraţi-i !
— îi voi folosi în scopuri de binefacere.
— Fă ce naiba vrei cu ei !
Poirot se aplecă uşor spre Sir Joseph :
— Cred că, în situaţia dumneavoastră, ar trebui să fiţi mult mai atent.
Sir Joseph spuse cu voce aproape neauzită :
— Nu vă faceţi griji ! Voi fi foarte atent.
Hercule Poirot plecă. Pe cînd cobora scările, îşi spuse : „Am avut deci dreptate".
Lady Hoggin ii spuse soţului :
— Ciudat, tonicul ăsta are cu totul alt gust, nu mai este aşa de amar. Ce s-o fi în-tîmplat ?
— Farmaciştii, — mormăi Sir Joseph — sînt foarte neglijenţi. Prepară un lucru de fie-care dată altfel...
— Asta 'să fie... — zise întrebătoare foraje Lady Hoggin.
— Sigur că da, ce altcova ar putea fi ?
— A mai aflat ceva despre Shan Tung ?
— Da, mi-a adus banii înapoi.
— Cine a fost ?
— N-a spus. Foarte închis tipul. Nu-ţi face griji
Traduceri limba araba
Oh, domnule Poirot !
Amy Carnaby îşi lovi palmele. Emily
scoase un strigăt de bucurie. Augustus lătră şi dădu din coadă.
— în ce te priveşte — se adresă Poirot icăţelului — există un lucru pe care aş vrea sâ mi-1 poţi da : mantaua care te face invizibil şi de care traducator araba am mare nevoie. în toate aceste cazuri nimeni n-a bănuit nici un moment că există şi un al doilea cîine. Augustus avea pielea de leu care-1 făcea invizibil.
— Potrivit legendei, domnule Poirot, pe-chinezii au fost pe vremuri lei. Şi şi-au păs-trat încă inima de leu.
— Augustus este căţelul lăsat de Lady traduceri araba romana Hartingfield şi ca're a fost crezut mort. Nu v-aţi temut niciodată să-1 lăsaţi să vină sin-gur acasă ? ,
— Oh, nu, dorrinule Poirot, Augustus este foarte deştept. L-am antrenat cu grijă.
Sir Joseph îl primi pe Hercule Poirot, în bi-roul său.
— Ei bine, domnule Poirot, ia să vedem dacă nu te-ai lăudat degeaba.
— Să vă pun întîi o întrebare, traduceri limba araba începu Poi-rot, aşezîndu-se. Cunosc infractorul şi cred că pot produce destule probe pentru a putea fi condamnat. Dar în acest caz mă îndoiesc că aţi putea recupera banii.
— Să nu-mi recuperez banii ! ? Sir Jo-seph se făcu stacojiu.
— Eu însă nu sînt poliţist — reluă Poirot. Eu lucrez traduceri legalizate araba în acest caz numai în interesul dumneavoastră. Cred că pot recupera banii, dacă nu va mai fi nici un proces.
— Eh, mîrîi Sir Joseph, să mă gîndesc pu-ţin.
— Este la latitudinea dumneavoastră ; din punct de vedere etic, ar trebui să acuzaţi în interesul societătii. Mulţi ar fi de această pă-rere.
— Aşa s-ar zice — spuse Sir Joseph scurt. Nu banii traduceri romana araba lor s-ar duce pe apa sîmbetei. Dacă urăsc ceva mai mult, aceea este să fiu escro-cat. Nimeni nu m-a escrocat vreodată fără să fie pedepsit.
— Deci ce hotărîti ?
— Voi lua paralele ! Nimeni nu va spune că a luat 200 de lire de la mine degeaba.
Hercule Poirot se ridică, trecu în partea cealaltă a traduceri autorizate araba mesei, scrise un cec de 200 de lire şi-1 înmînă celuilalt.
— Fir-aş al dracului ! Cine-i individul ?
Poirot clătină din cap :
Amy Carnaby îşi lovi palmele. Emily
scoase un strigăt de bucurie. Augustus lătră şi dădu din coadă.
— în ce te priveşte — se adresă Poirot icăţelului — există un lucru pe care aş vrea sâ mi-1 poţi da : mantaua care te face invizibil şi de care traducator araba am mare nevoie. în toate aceste cazuri nimeni n-a bănuit nici un moment că există şi un al doilea cîine. Augustus avea pielea de leu care-1 făcea invizibil.
— Potrivit legendei, domnule Poirot, pe-chinezii au fost pe vremuri lei. Şi şi-au păs-trat încă inima de leu.
— Augustus este căţelul lăsat de Lady traduceri araba romana Hartingfield şi ca're a fost crezut mort. Nu v-aţi temut niciodată să-1 lăsaţi să vină sin-gur acasă ? ,
— Oh, nu, dorrinule Poirot, Augustus este foarte deştept. L-am antrenat cu grijă.
Sir Joseph îl primi pe Hercule Poirot, în bi-roul său.
— Ei bine, domnule Poirot, ia să vedem dacă nu te-ai lăudat degeaba.
— Să vă pun întîi o întrebare, traduceri limba araba începu Poi-rot, aşezîndu-se. Cunosc infractorul şi cred că pot produce destule probe pentru a putea fi condamnat. Dar în acest caz mă îndoiesc că aţi putea recupera banii.
— Să nu-mi recuperez banii ! ? Sir Jo-seph se făcu stacojiu.
— Eu însă nu sînt poliţist — reluă Poirot. Eu lucrez traduceri legalizate araba în acest caz numai în interesul dumneavoastră. Cred că pot recupera banii, dacă nu va mai fi nici un proces.
— Eh, mîrîi Sir Joseph, să mă gîndesc pu-ţin.
— Este la latitudinea dumneavoastră ; din punct de vedere etic, ar trebui să acuzaţi în interesul societătii. Mulţi ar fi de această pă-rere.
— Aşa s-ar zice — spuse Sir Joseph scurt. Nu banii traduceri romana araba lor s-ar duce pe apa sîmbetei. Dacă urăsc ceva mai mult, aceea este să fiu escro-cat. Nimeni nu m-a escrocat vreodată fără să fie pedepsit.
— Deci ce hotărîti ?
— Voi lua paralele ! Nimeni nu va spune că a luat 200 de lire de la mine degeaba.
Hercule Poirot se ridică, trecu în partea cealaltă a traduceri autorizate araba mesei, scrise un cec de 200 de lire şi-1 înmînă celuilalt.
— Fir-aş al dracului ! Cine-i individul ?
Poirot clătină din cap :
Firma contabilitate
Inlocuiam banii cu hîrtii. O dată sau de două ori păgubaşele au expediat singure ba-nii. Atunci a trebuit să mergem la hotel să luăm scrisoarea. Dar şi asta era foarte simplu.
— Şi figura cu bona este tot figură de stil ? A existat o asemenea bonă ?
— Vedeţi, domnule Poirot, domnişoarele bătrine sîht considerate ncbune după copii. Părea absolut natural ca ele să fie într-atît de absorbite de un bebeluş, încît să nu observe nimic în jurul lor.
— Psihologia dumitale este excelentă, iar organizarea firma de contabilitate de primă clasă, şi, pe deasupra, sînteţi şi o foarte bună actriţă. Reprezentaţia pe care aţi dat-o cînd am discutat cu Lady Hoggin a fost ireproşabilă. Poate că sînteti ceea ce se numeşte neinstruită, dar nimic nu i se poate reproşa inteligentei dumneavoastră.
Miss Carnaby zîmbi palid.
— Şi totuşi am fost prinsă, domnule Poi-rot.
— Numai de către mine. Acest lucru era inevitabil. Cînd am vorbit cu doamna Samu-elson mi-am dat seama că răpirea lui Shan Tung făcea parte dintr-o serie. Aflasem deja că aţi moştenit un pechinez şi că aveţi o soră bolnavă. A trebuit doar să-i cer nepreţuitului meu valet sa afle un mic apartament situat într-o anume zonă, ocupat de o doamnă bol-navă care are un pechinez şi o soră care o vi-zitează o dată pe sâptămînă, în ziua ei liberă. A fost simplu.
Amy Carnaby se ridică.
— Aţi fost foarte amabil, domnule Poirot, şi aceasta mă determină să vă cer o favoare. Ştiu că nu pot scăpa de pedeapsă. Bănuiesc că voi fi trimisă la închisoare. Dacă puteţi, domnule Poirot, evitaţi pe cît se poate publi-citatea. Ar fi atît de neplăcut pentru biata Emily şi pentru cei care m-au -cunoscut îna-inte. N-aş putea merge la închisoare sub un nume fals ? Sau asta este o aberaţie ?
— Cred că pot face chiar mai mult. Intîi însă trebuie să stabilim un lucru : această afacere trebuie să înceteze. Să înceteze dis-pariţia cîinilor. Gata cu asta !
— Da. sigur că da !
— Şi banii pe care i-aţi luat de la Lady Hoggin trebuie daţi înapoi.
Amy Carnaby traversă camera, deschise sertarul biroului şi se întoarse cu un teanc de bancnote pe care i-1 dădu lui Poirot.
Poirot luă banii şi-i numără. Se ridică.
— Cred că este posibil să-1 conving pe Sir-
Joseph să renunte la orice acuzatie.
— Şi figura cu bona este tot figură de stil ? A existat o asemenea bonă ?
— Vedeţi, domnule Poirot, domnişoarele bătrine sîht considerate ncbune după copii. Părea absolut natural ca ele să fie într-atît de absorbite de un bebeluş, încît să nu observe nimic în jurul lor.
— Psihologia dumitale este excelentă, iar organizarea firma de contabilitate de primă clasă, şi, pe deasupra, sînteţi şi o foarte bună actriţă. Reprezentaţia pe care aţi dat-o cînd am discutat cu Lady Hoggin a fost ireproşabilă. Poate că sînteti ceea ce se numeşte neinstruită, dar nimic nu i se poate reproşa inteligentei dumneavoastră.
Miss Carnaby zîmbi palid.
— Şi totuşi am fost prinsă, domnule Poi-rot.
— Numai de către mine. Acest lucru era inevitabil. Cînd am vorbit cu doamna Samu-elson mi-am dat seama că răpirea lui Shan Tung făcea parte dintr-o serie. Aflasem deja că aţi moştenit un pechinez şi că aveţi o soră bolnavă. A trebuit doar să-i cer nepreţuitului meu valet sa afle un mic apartament situat într-o anume zonă, ocupat de o doamnă bol-navă care are un pechinez şi o soră care o vi-zitează o dată pe sâptămînă, în ziua ei liberă. A fost simplu.
Amy Carnaby se ridică.
— Aţi fost foarte amabil, domnule Poirot, şi aceasta mă determină să vă cer o favoare. Ştiu că nu pot scăpa de pedeapsă. Bănuiesc că voi fi trimisă la închisoare. Dacă puteţi, domnule Poirot, evitaţi pe cît se poate publi-citatea. Ar fi atît de neplăcut pentru biata Emily şi pentru cei care m-au -cunoscut îna-inte. N-aş putea merge la închisoare sub un nume fals ? Sau asta este o aberaţie ?
— Cred că pot face chiar mai mult. Intîi însă trebuie să stabilim un lucru : această afacere trebuie să înceteze. Să înceteze dis-pariţia cîinilor. Gata cu asta !
— Da. sigur că da !
— Şi banii pe care i-aţi luat de la Lady Hoggin trebuie daţi înapoi.
Amy Carnaby traversă camera, deschise sertarul biroului şi se întoarse cu un teanc de bancnote pe care i-1 dădu lui Poirot.
Poirot luă banii şi-i numără. Se ridică.
— Cred că este posibil să-1 conving pe Sir-
Joseph să renunte la orice acuzatie.
Viitor inspaimantator
— Nimic — întări Miss Carnaby. Sînt hoaţă şi am fost descoperită.
— Nimic de spus în apărarea dumneavoas-tră ? — insistă Poirot.
Pete roşii apărură brusc pe obrajii albi ai lui Amy Carnaby.
— Nu regret nimic din ce-am făcut. Cred că sînteţi un om- bun. domnule Poirot, şi că eventual aţi putea înîelege. Ştiţi, mi-a fost îngrozitor de frică.
— Frică ! ?
— Da, cred că cste destul de greu pcntru un bârbat să priceapâ. Eu nu sînt o fcmeie deşteaptă. n-am făcut îiiciodală nimic de felul acesta. îmbătrînesc şi sînt foarle înspăimîntată de viitor. N-am putut economisi nimic, cum aş fi putut, cînd a tcebuit sâ am grijă de Emily. îmbntrinesc şi devin din ce în ce mai nepricepută, incît nu va mai avea nimeni nevoie de mine. Toată liimea doreşte un
om tîn^r. strălucitor. Eu cunosc o mullime de femei ca mine : nimeni n-are nevoie de tine, locuie.şti într-o camerâ cu chirie şi n-ai nici foc, nici căldură şi nici măcar destulă mîncare şi, în cele din urmă, n-ai nici cu ce plăti chiria. Sînt aziluri, sigur, dar nu e uşor să in tri acolo dacă n-ai prieteni influenţi eu n-am. Sîntem multe în situaţia asta, nişte amărîte doamne de companie, neinstruite, ne folositoare, cu nici o altă perspectivă decît o frică îngrozitoare. Vocea îi tremura.
— Aşa că ne-am adunat cîteva, iar eu m-am gîndit la soluţia asta. Totul a pornit de la Augustus. Pentru multă lume pechinezii sînt toţi la fel (aşa credem şi despre |chinezii înşişi). Ridicol, bineînţeles. Cel care se pricepe nu-1 poate confunda pe Augustus cu Nanky Poo sau Shan Tung, ori cu oricare alt pechi-nez. Este de departe mai inteligent, şi mult mai frumos, dar, aşa cum am spus, pentru multă lume un pechinez e doar un pechinez şi atît. Augustus mi-a dat ideea asta, plus fap-tul că foarte multe femei bogate au cîini pechinezi.
— Trebuie să fi fost o afacere profitabilâ — spuse Poirot zîmbind palid. Cîte sînteţi în „asociaţie" ? Sau poate e mai bine să întreb cîte operaţiuni de felul acesta aţi dus la bun sfîrşit.
— Shan Tung a fost a şaisprezecea — spuse simplu Miss Carnaby.
— Vă felicit — zise Poirot ridicînd din sprîncene — organizarea trebuie să fi fost ex-celentă.
— Nimic de spus în apărarea dumneavoas-tră ? — insistă Poirot.
Pete roşii apărură brusc pe obrajii albi ai lui Amy Carnaby.
— Nu regret nimic din ce-am făcut. Cred că sînteţi un om- bun. domnule Poirot, şi că eventual aţi putea înîelege. Ştiţi, mi-a fost îngrozitor de frică.
— Frică ! ?
— Da, cred că cste destul de greu pcntru un bârbat să priceapâ. Eu nu sînt o fcmeie deşteaptă. n-am făcut îiiciodală nimic de felul acesta. îmbătrînesc şi sînt foarle înspăimîntată de viitor. N-am putut economisi nimic, cum aş fi putut, cînd a tcebuit sâ am grijă de Emily. îmbntrinesc şi devin din ce în ce mai nepricepută, incît nu va mai avea nimeni nevoie de mine. Toată liimea doreşte un
om tîn^r. strălucitor. Eu cunosc o mullime de femei ca mine : nimeni n-are nevoie de tine, locuie.şti într-o camerâ cu chirie şi n-ai nici foc, nici căldură şi nici măcar destulă mîncare şi, în cele din urmă, n-ai nici cu ce plăti chiria. Sînt aziluri, sigur, dar nu e uşor să in tri acolo dacă n-ai prieteni influenţi eu n-am. Sîntem multe în situaţia asta, nişte amărîte doamne de companie, neinstruite, ne folositoare, cu nici o altă perspectivă decît o frică îngrozitoare. Vocea îi tremura.
— Aşa că ne-am adunat cîteva, iar eu m-am gîndit la soluţia asta. Totul a pornit de la Augustus. Pentru multă lume pechinezii sînt toţi la fel (aşa credem şi despre |chinezii înşişi). Ridicol, bineînţeles. Cel care se pricepe nu-1 poate confunda pe Augustus cu Nanky Poo sau Shan Tung, ori cu oricare alt pechi-nez. Este de departe mai inteligent, şi mult mai frumos, dar, aşa cum am spus, pentru multă lume un pechinez e doar un pechinez şi atît. Augustus mi-a dat ideea asta, plus fap-tul că foarte multe femei bogate au cîini pechinezi.
— Trebuie să fi fost o afacere profitabilâ — spuse Poirot zîmbind palid. Cîte sînteţi în „asociaţie" ? Sau poate e mai bine să întreb cîte operaţiuni de felul acesta aţi dus la bun sfîrşit.
— Shan Tung a fost a şaisprezecea — spuse simplu Miss Carnaby.
— Vă felicit — zise Poirot ridicînd din sprîncene — organizarea trebuie să fi fost ex-celentă.
Radiator electric
— Eşti foarte sigur de dumneata, nu-i aşa ?
— Absolut sigur ! Şi absolut întemeiat !
— Nu mai spune ! Sir Joseph se lăsă pe spate în fotoliu... Mîndria ţine pînă la cădere...
Hercule Poirot stâtea în fata radiatorului electric (forma scrupulos geometrică a aces-tuia ii dădea fiori de satisfacţie) instruindu-şi valetul, care, de fapt, nu era numai valet, ci un adevârat fac-totum.
— Ai înţeles, Georges ?
— Perfect, domnule.
— Mai probabil un apartament sau o că-suţă. Şi trebuie să fic într-un anumit perimetru. La sud de parc, la răsărit de biserica Kensington, la apus de Knightsbridge Bar-racks şi îa nord de Fulham Road.
— Am înţeles perfect, domnule !
— Un mic caz drăgălaş. Dovada unui evident talent organizatoric. Sigur, mai este şi surprinzătoarea invizibilitate a „protagonistului", „Leul din Ncmeea'' în carne şi oase, dacă aş putea să zic aşa. Da, da, un caz micuţ şi interesant. Aş vrea să pot fi de partea clientului meu, dar seamănă supărător de mult cu fabricantul de săpun din Liege care şi-a omorît soţia ca să se însoare cu blonda lui secretară. Unul dintre primele mele succese. Georges dădu din cap şi spuse grav :
— Blondele astea, domnule, dau numai bătăi de cap.
Trecuseră trei zile, cînd nepreţuitul Geor-ges rosti grav :
— Iată adresa, domnule !
Hercule Poirot luă bucata de hîrtie ce i se înmîna.
— Excelent, bunul meu Georges ! Şi în care zi a săptămînii ?
— Joi, domnule.
— Joi ! ? Astăzi, spre norocul nostru, este tocmai joi. Nu mai amînăm nici un moment.
Douăzeci de minute mai tîrziu, Hercule Poirot urca scările unui bloculeţ obscur, as-cuns pe o alee care ducea spre o clădire irripu-nătoare. Rosholm Mansion 10 se afla la al treilea etaj şi ultimul ; lift nu exista. Poi-rot se chinui urcînd jur-împrejurul scării în-guste care se încolăcea ca un tirbuşon. Se opri să-şi tragă sufletul la ultimul etaj şi din spa-tele uşii de la numărul 10 un sunet inedit rupse tăcerea : lătratul nervos al unui cîine.
Hercule Poirot dădu din cap zîmbind uşor. Apoi sună.
— Absolut sigur ! Şi absolut întemeiat !
— Nu mai spune ! Sir Joseph se lăsă pe spate în fotoliu... Mîndria ţine pînă la cădere...
Hercule Poirot stâtea în fata radiatorului electric (forma scrupulos geometrică a aces-tuia ii dădea fiori de satisfacţie) instruindu-şi valetul, care, de fapt, nu era numai valet, ci un adevârat fac-totum.
— Ai înţeles, Georges ?
— Perfect, domnule.
— Mai probabil un apartament sau o că-suţă. Şi trebuie să fic într-un anumit perimetru. La sud de parc, la răsărit de biserica Kensington, la apus de Knightsbridge Bar-racks şi îa nord de Fulham Road.
— Am înţeles perfect, domnule !
— Un mic caz drăgălaş. Dovada unui evident talent organizatoric. Sigur, mai este şi surprinzătoarea invizibilitate a „protagonistului", „Leul din Ncmeea'' în carne şi oase, dacă aş putea să zic aşa. Da, da, un caz micuţ şi interesant. Aş vrea să pot fi de partea clientului meu, dar seamănă supărător de mult cu fabricantul de săpun din Liege care şi-a omorît soţia ca să se însoare cu blonda lui secretară. Unul dintre primele mele succese. Georges dădu din cap şi spuse grav :
— Blondele astea, domnule, dau numai bătăi de cap.
Trecuseră trei zile, cînd nepreţuitul Geor-ges rosti grav :
— Iată adresa, domnule !
Hercule Poirot luă bucata de hîrtie ce i se înmîna.
— Excelent, bunul meu Georges ! Şi în care zi a săptămînii ?
— Joi, domnule.
— Joi ! ? Astăzi, spre norocul nostru, este tocmai joi. Nu mai amînăm nici un moment.
Douăzeci de minute mai tîrziu, Hercule Poirot urca scările unui bloculeţ obscur, as-cuns pe o alee care ducea spre o clădire irripu-nătoare. Rosholm Mansion 10 se afla la al treilea etaj şi ultimul ; lift nu exista. Poi-rot se chinui urcînd jur-împrejurul scării în-guste care se încolăcea ca un tirbuşon. Se opri să-şi tragă sufletul la ultimul etaj şi din spa-tele uşii de la numărul 10 un sunet inedit rupse tăcerea : lătratul nervos al unui cîine.
Hercule Poirot dădu din cap zîmbind uşor. Apoi sună.
Parfum de violete
Nu. Cel puţin nu reccnt. Şi totuşi nu-mele îmi este cunoscut. Aţi putea să-1 de-scrieţi pe prietenul dumneavoastră ?
— Ar fi cam dificil, — spuse Poirot, apoi continuă — Cred că se mai îritîmplă să pri-miţi scrisori pe adresa unora care nu locu-iesc aici.
— Sigur că da.
— Şi cum procedaţi cu ele ?
— Le păstrăm un timp. S-ar putea ca persoana să apară. Dacă se întîmplă însă ca scrisori sau pachete să zacă prea mult timp aici fără să le ceară nimeni, le returnăm poştei.
Hercule Poirot dădu gînditor din cap. Apoi spuse :
— înţeleg. Problema stă cam aşa :. am scris o scrisoare unui prieten la această adresă.
Fata doamnei Harte se lumină.
— Asta explică totul ! Trebuie să fi văzut numele pe plic. Dar avem atîţia ofiteri în retragere care stau aici, ori sînt doar în trecere... Să mă gîndesc !
Scrută oficiul.
— Acum nu-i aici — interveni Poirot.
— Probabil că a fost returnată. îmi ,pare foarte rău. Sper că nu-i nimic important.
— Nu, nu era important.
Pe cind se indrepta spre uşă, doamna Harte îl învălui cu parfumul de violete.
— Dacă vine prietenul dumneavoastră...
— E foarte puţin probabil. Trebuie că am făcut o greşeală.
— Preturile noastre sînt foarte rezonabile. Cafeaua de după cină este inclusă în preţ. Poate aţi vrea să vedeţi o cameră ?...
Poirot scăpă cu greu.
Salonul doamnei Samuelson era mai mare şi mai costisitor mobilat decît al doamnei Hoggin. Hercule Poirot se strecură ametit printre măsuţe aurite şi statuete.
Doamna Samuelson era mai înaltă decît doamna Hoggin şi avea părul oxigenat. Pe- r chinezul ei se numea Nanky Poo. Ochii lui bulbucaţi îl supravegheau pe Hercule Poirot cu arogantă. Miss Keble, doamna de compa-nie a doamnei Samuelson, era slabă şi coste-livă, în timp ce Miss Carnaby era viguroasă, dar şi ea era volubilă şi gîfîia. Şi ea fusese blamată, ca şi miss Carnaby, pentru dispariţia cîinelui.
— Domnule Poirot, a fost ceva absolut uluitor ! Totul s-a întîmplat într-o secundă. La Harood's. O bonă m-a întrebat cît e ceasul... Şi era un copil frumos !
— Ar fi cam dificil, — spuse Poirot, apoi continuă — Cred că se mai îritîmplă să pri-miţi scrisori pe adresa unora care nu locu-iesc aici.
— Sigur că da.
— Şi cum procedaţi cu ele ?
— Le păstrăm un timp. S-ar putea ca persoana să apară. Dacă se întîmplă însă ca scrisori sau pachete să zacă prea mult timp aici fără să le ceară nimeni, le returnăm poştei.
Hercule Poirot dădu gînditor din cap. Apoi spuse :
— înţeleg. Problema stă cam aşa :. am scris o scrisoare unui prieten la această adresă.
Fata doamnei Harte se lumină.
— Asta explică totul ! Trebuie să fi văzut numele pe plic. Dar avem atîţia ofiteri în retragere care stau aici, ori sînt doar în trecere... Să mă gîndesc !
Scrută oficiul.
— Acum nu-i aici — interveni Poirot.
— Probabil că a fost returnată. îmi ,pare foarte rău. Sper că nu-i nimic important.
— Nu, nu era important.
Pe cind se indrepta spre uşă, doamna Harte îl învălui cu parfumul de violete.
— Dacă vine prietenul dumneavoastră...
— E foarte puţin probabil. Trebuie că am făcut o greşeală.
— Preturile noastre sînt foarte rezonabile. Cafeaua de după cină este inclusă în preţ. Poate aţi vrea să vedeţi o cameră ?...
Poirot scăpă cu greu.
Salonul doamnei Samuelson era mai mare şi mai costisitor mobilat decît al doamnei Hoggin. Hercule Poirot se strecură ametit printre măsuţe aurite şi statuete.
Doamna Samuelson era mai înaltă decît doamna Hoggin şi avea părul oxigenat. Pe- r chinezul ei se numea Nanky Poo. Ochii lui bulbucaţi îl supravegheau pe Hercule Poirot cu arogantă. Miss Keble, doamna de compa-nie a doamnei Samuelson, era slabă şi coste-livă, în timp ce Miss Carnaby era viguroasă, dar şi ea era volubilă şi gîfîia. Şi ea fusese blamată, ca şi miss Carnaby, pentru dispariţia cîinelui.
— Domnule Poirot, a fost ceva absolut uluitor ! Totul s-a întîmplat într-o secundă. La Harood's. O bonă m-a întrebat cît e ceasul... Şi era un copil frumos !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)